Iarna vine mai devreme anul acesta. Potrivit meteorologilor sfârșitul lunii noiembrie va aduce prima zăpadă consistentă din acest an. Astfel, începând cu data de 23 noiembrie va ninge în aproape toate regiunile țării.
,,Până în data de 3 decembrie, în ultima decadă a lunii noiembrie, va fi o scădere evidentă a valorilor minime şi maxime. Dincolo de 23 noiembrie, temperaturile minime vor fi în medie negative. În ultima decadă a acestei luni, este foarte posibil să fie manifestări de iarnă în regiunile nordice, nord-vestice şi în zona de munte. Vremea foarte caldă pe care am avut-o până în acest moment a făcut ca pe alocuri precipitaţiile din zonele amintite să fie sub formă de ninsoare, dar fără depunere de strat de zăpadă. Spre sfârşitul lunii noiembrie, pentru scurt timp, se va depune strat de zăpadă în regiunile precizate”, a spus Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, potrivit Agerpres.
Între 8 şi 19 noiembrie, în Oltenia, mediile termice vor avea mici variaţii de la o zi la alta. Maximele se vor situa în jurul a 12 grade, iar minimele se vor situa între 2 şi 4 grade. Între 9 şi 17 noiembrie vor fi posibile ploi, local importante cantitativ.
Târgujienii vor avea parte de cer înnorat atât astăzi, cât și mâine, iar temperaturile maxime nu vor depăși 9 grade Celsius.
Iarna vine mai devreme anul acesta. Potrivit meteorologilor sfârșitul lunii noiembrie va aduce prima zăpadă consistentă din acest an. Astfel, începând cu data de 23 noiembrie va ninge în aproape toate regiunile țării.
,,Până în data de 3 decembrie, în ultima decadă a lunii noiembrie, va fi o scădere evidentă a valorilor minime şi maxime. Dincolo de 23 noiembrie, temperaturile minime vor fi în medie negative. În ultima decadă a acestei luni, este foarte posibil să fie manifestări de iarnă în regiunile nordice, nord-vest