Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV. NEVINOVAT ÎN PUŞCĂRIE. Botoşănean acuzat pe nedrept de un DUBLU ASASINAT în Italia

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 noiembrie 2012 ·

Patru martori l-au văzut în România, în noaptea omorului pe Daniel Murariu. Sora lui a dezvăluit pentru EVZ că l-a sunat în ţară în timp ce carabinierii îl căutau de zor.

Dosar de crimă cu multe semne de întrebare, în care este acuzat un român. Un dublu asasinat care a avut loc în vara anului trecut,lângă Roma, a fost pus pe seama unui botoşănean, deşi acesta a fost văzut în România în noaptea crimei. Daniel Murariu (31ani), din oraşul Săveni, este ţinut într-o închisoare italiană de mai bine de un an.

E considerat principalul suspect în asasinarea a doi afacerişti italieni, Bruno Lanna (53 ani) şi Mario Mattozzi ( 66 ani). Crima a avut loc în noaptea de 29 spre 30 iulie, în localitatea Artena. Cei doi bărbaţi au fost ucişi cu lovituri de topor în cap. Suspecţi au fost muncitorii români care au lucrat la atelierul lui Lanna. Printre ei, şi Murariu. Lucrase ca paznic, dar plecase în ţară, în aprilie 2011, după ce familiapatronului îl denunţase că deţine o armă făcută artizanal. Până la urmă, anchetatorii italieni au ajuns la concluzia că Murariu i-ar fi ucis pe cei doi, din răzbunare.

"Daniel fusese un angajat ca şi paznic la o firmă de prelucrat lemnul, firmă ce aparţinea lui Bruno Lanna. Acesta primise un pistol pentru apărarea proprietăţii. Poliţia l-a oprit în trafic şi a găsit acest pistol asupra lui iar Daniel a fost pus sub acuzare deoarece folosea un pistol de speriat câini modificat. Deşi după câteva luni toată aceasta neînţelegere se rezolvase. Cu toate astea, Daniel a fost forţat să semneze un mandat de interdicţie de 5 ani în Italia, mandat care nici măcar nu era pe numele lui - ci pentru un anume Murariu Claudio, având o cu totul altă dată de naştere. Pe urmă s-a aflat că toată această poveste a fost aranjată de familia Lanna, fără ştirea patronului care ţinea la Daniel pentru că era omul lui de încredere de şase ani", a mărturisit pentru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°