Mă întreabă oamenii de soarta uneia sau alteia dintre casele vechi care s-au mai păstrat în centrul oraşului. Foarte bine că e aşa: în ultima vreme, opinia publică parcă s-a trezit. Din cînd în cînd primesc chiar informaţii neaşteptate din partea cuiva care a cunoscut personal cutare clădire ori familia care a locuit acolo: şi mai bine! Despre casa din strada George Enescu, nr. 11, nu ştiam, pînă astăzi, mai mult decît acum un an cînd am scris „Casa cu pisici“, articol reeditat în volumul II din antologia Case şi oameni din Bucureşti pe care Humanitas a trimis-o în librării de la începutul lui septembrie. Aşadar, o clădire indiscutabil de patrimoniu, dar neînregistrată ca monument istoric, deşi putusem să o datez cel puţin de la 1895, cînd figura în planul cadastral alcătuit de Institutul Geografic al Armatei. De asemeni, descoperisem numele cui a locuit acolo un sfert de secol, pînă la moartea sa în 1918: doctorul Cristea Ştefan Buicliu, medic al palatului regal, descendentul unei distinse familii armeneşti din Botoşani.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Informaţiile pe care le pot adăuga acum vin din Franţa, din partea cuiva care a trăit mai bine de treizeci de ani în acea casă, fiind astfel martorul unei degradări care nu se opreşte. Mai întîi, data construcţiei este ceva mai veche, 1893, cum stă scris printre volutele decorative de fier forjat care protejează geamurile uşilor de lemn de la intrarea principală. Aceasta se găseşte pe faţada întinsă în lungul clădirii, privind spre casa vecină, de la nr. 13, care nu mai există din cauza unui incendiu. Deasupra intrării era o verandă metalică, cu suporturi de fier forjat, care a căzut la cutremur în 1977. În pragul vestibulului, cel care intra călca pe o placă de marmură cu inscripţia „Salve“. Înspre stradă a rămas o terasă de piatră care coboară dintr-una di
