În general nu mai privesc de mult la producţiile tale politicomice. Destinate precum se vede administrativ, de mai ieri, celui mai deject şi josnic scop din televiziunile lumii: ratingul. De care şi mata eşti obsedat.
Aş spune, chiar, posedat. De câte ori ţi l-ai arătat cât e de mare... aşa, ca să sfidezi duşmanul. Singurul lucru mare şi pozitiv este că dai în cine trebuie.
Nu ierţi, ai clienţi ţapeni... Ca şi sfinţia sa tov Gâdea... Chiar mă întreb uneori: când vor dispărea ăştia, că vor dispărea într-o lună chiar, cu ce o să vă ocupaţi? Probabil, fiind organul intim al Puterii, veţi fi ceva „piari" pe la Guvern, Externe, MAI. Aveţi deja un precedent în trust de care aţi scăpat onorabil şi catifelat: soţul soţiei sale... Mă refer acum la o reacţie de-a ta aflată din Click! Repet, eu nu mă mai uit la chestii politice, nici la voi, de partea cărora fatalmente mă situez ca opinii... Te citez: „Tot venea lumea la mine şi îmi spunea să-l las în pace că are cancer în gât şi nu mai stă prea mult pe aici. Îi promit că voi râde mult-mult şi voi face mimică bufă când voi citi ferparul său".
...Şi te înţeleg, culmea. Ioan Rus de la Cluj e un om care ţi-a făcut mult rău. Şi ţie, şi lui Oreste... şi nouă, românilor. Dumnezeu, iată, i-o plăteşte. Un om normal ar sublinia asta: uite Pronia, cum le vede Ea. Dar la ce mai trebuie şi pedeapsa omenească? Dar uneori ura şi frustrarea (ta) sunt prea puternice să le estompezi. Am trecut printr-o experienţă similară. Un aşa-zis amic, poet, care dormea, mânca şi făcea prostioare cu femei măritate în apartamentul meu de burlac, de căte ori venea la Bucureşti, a murit. Ei bine, în jurnalul lui postum scria despre mine numai nenorociri, calomnii incredibile, deşi făţiş, în scrisorile lui, mă lingea pe toată aria...
L-am înjurat post-mortem cât am putut şi o mai fac... nu prea e creştineşte, dar e omeneşte. Poate voi
