„După lectura firmanului, vodă, într-un discurs injurios, plin de fiere şi dispreţ, a insultat o parti dintre familiile nobile ale acestei ţări; şi, dintr-o dată, luat de pasiunea care-l domină, s-a ridicat în picioare, pare-se, prin mişcările agitate şi privirile înfricoşate, spre a căuta persoanele asupra cărora ar fi vrut să-şi reverse furia şi puterile de represiune, tocmai conferite de firman, cum lăsa să se creadă. Şi pentru a termina această dramă amestecată cu teroare, Mitropolitul, pentru a-şi juca rolul atribuit dinainte, a pozat în mediator şi a implorat clemenţa lui vodă, în favoarea pretinşilor cupabili.“ Scena de mai sus face parte dintr-un memoriu adresat de boierii Moldovei consulului rus Ruckman, la 13 noiembrie 1835. La această epocă, neînţelegerile dintre domni şi oamenii politici se rezolvă, de cele mai multe ori, prin memorii nesfîrşite către marile puteri. Că-i vorba aici de Rusia, alteori de Imperiul Otoman, altădată de Franţa sau de Germania, curierii nu prea fac faţă solicitărilor. Solicitanţii sînt acoperiţi de memorii pline de sudălmi şi lucruri mărunte între care ocuparea dregătoriilor din administraţia centrală devine miza cea mai importantă. Aici de faţă, Mihail vodă Sturdza se plînsese sultanului de boerii săi zurbagii şi totdeauna nemulţumiţi, totdeauna cu jalba în proţap pe la puterea protectoare, pentru a mai căpăta o victorie. Apelul pare unul normal, chiar dacă încriminat de adversar, întotdeauna altul: „Domnule Baron, continuă boierii Moldovei, plîngerile respectoase pe care, prin intermediul Excelenţei Voastre le-am depus la picioarele tronului Augustului Nostru Protector, ar trebui să ne atragă disgraţii şi insulte, motivate de un firman mult anterior, este adevărat, făcut la cererea noastră, dar nu mai puţin alarmant, din cauza falselor interpretări pe care ura lui vodă împotriva noastră i l-au dat?“. Cu această ocazie, vo