Vezi
Respingerea finantarii proiectului de modernizare a Aeroportului International Baia Mare a determinat conducerea primariei municipiului sa solicite mandatul Consiliului Local pentru a demara negocierile de preluare a institutiei aflate in subordinea Consiliului Judetean si de a finanta, astfel, investitia pentru extindere si dezvoltare. Masura vine in contextul in care bugetul local a avut, in acest an, un deficit de aproape 14 milioane de lei, iar modernizarea singurului aeroport din judet a fost evaluata la 8,5 milioane de euro.
„Va cer un acord de principiu pentru a porni discutiile, negocierile, cu Consiliul Judetean, pentru preluarea in patrimoniul municipiului Baia Mare a aeroportului international si disponibilitatea de a finanta noi, ca si municipiu, extinderea pistei pana la 3.000 de metri si dezvoltarea zonei cargo. Aceasta este oferta pe care o facem Consiliului Judetean”, a precizat, in sedinta Consiliului Local din 31 octombrie, primarul Catalin Chereches.
Desi a trecut mai bine de o saptamana de la mandatarea primarului municipiului ca negociator in cazul preluarii Aeroportului Baia Mare, deocamdata nu s-a intreprins niciun alt demers. Conducerea Consiliului Judetean sustine, de altfel, ca negocierile ar fi inutile, respingand orice propunere de renuntare la unitatea pe care o are in subordine si care are un statut strategic.
„La nivel de initiativa este laudabila, dar de aici pana la a trece la fapte este cale lunga. Eu nu sunt genul care sa arunc doar in opinia publica idei care sa nu aiba un substrat logistic in spate. Nu am negociat si nu cred ca se va ajunge la o astfel de negociere pentru ca juridic nu este posibil sa intram intr-un parteneriat . Tehnic, acum nu este posibil”, a conchis presedintele CJ Maramures, Zamfir Ciceu.
Conducerea administratiei publice din Baia Mare a subliniat ca,