Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a informat Capital că a primit sesizarea de la Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la existenţa mai multor site-uri care difuzează filme ilegal şi în prezent se efectueză cercetări, relatează realitatea.net.
Pro TV a făcut o sesizare la Consiliul National al Audiovizualului (CNA) cu privire la 42 de siteuri care difuzează filme şi seriale fără să respecte legislaţia audiovizualului şi fără să deţină drepturile pentru conţinutul transmis, iar CNA a decis să sesizeze mai departe Poliţia, scrie capital.ro.
Direcţia de Investigare a Fraudelor, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a confirmat că fost sesizată de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la existenţa mai multor site-uri care oferă servicii media audiovizuale la cerere şi care nu au notificat C.N.A, conform prevederilor Deciziei nr. 320/2012. Sesizarea a ajuns la Poliţiei, ieri în jurul orei 15.00, iar începând de astăzi vor fi efectuate cercetări.
“Conform competenţelor atribuite Poliţiei Române în domeniul protecţiei dreptului de autor şi al drepturilor conexe, poliţiştii vor efectua verificări în vederea stabilirii legalităţii activităţilor desfăşurate prin intermediul site-urilor în cauză şi identificării persoanelor responsabile”, se arată în răspunsul solicitării făcute de Capital la Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a informat Capital că a primit sesizarea de la Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la existenţa mai multor site-uri care difuzează filme ilegal şi în prezent se efectueză cercetări, relatează realitatea.net.
Pro TV a făcut o sesizare la Consiliul National al Audiovizualului (CNA) cu privire la 42 de siteuri care difuzează f