Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, a efectuat, în perioada 7-8 noiembrie, o vizită oficială la Roma, în care s-a întâlnit cu ministrul italian al muncii şi politicilor sociale, Elsa Fornero, potrivit unui comunicat de presă.
Cu această ocazie a avut loc semnarea Protocolului de cooperare între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale al României şi Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale al Republicii Italiene.
Protocolul vizează în mod special cooperarea administrativă în domeniul muncii şi afacerilor sociale, în special în ceea ce priveşte: ocuparea şi mobilitatea forţei de muncă, inspecţia muncii, securitatea socială a lucrătorilor migranţi, utilizarea Fondului Social European în special pentru incluziune socială.
Colaborarea dintre cele două ministere va contribui la soluţionarea problemelor cu care se pot confrunta românii din Italia - munca la negru ori nerespectarea normelor de muncă, acordarea unor salarii necorespunzătoare, sub nivelul muncii prestate. Cele două părţi au agreat faptul că Inspecţia Muncii din cele două state joacă un rol important în diminuarea acestor probleme.
F.A. Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, a efectuat, în perioada 7-8 noiembrie, o vizită oficială la Roma, în care s-a întâlnit cu ministrul italian al muncii şi politicilor sociale, Elsa Fornero, potrivit unui comunicat de presă.
Cu această ocazie a avut loc semnarea Protocolului de cooperare între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale al României şi Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale al Republicii Italiene.
Protocolul vizează în mod special cooperarea administrativă în domeniul muncii şi afacerilor sociale, în special în ceea ce priveşte: ocuparea şi mobilitatea forţei de muncă, inspecţia muncii, securitatea socială a lucrătorilor migranţi, utilizarea F