Cel de-al 113-lea an de balneologie se încheie cu succes la Techirghiol. Reprezentanţii Sanatoriului Balnear şi de Recuperare din localitate s-au întors cu medalia de aur de la cea de-a 65-a Conferinţă Internaţională de Balneologie şi Climatoterapie, organizată în localitatea Nanjing din sud-estul Chinei.
Conferinţa s-a desfăşurat în perioada 21-28 octombrie, iar Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol a fost reprezentat la evenimentul din China de o delegaţie formată din doctorul Olga Surdu şi directorul medical al sanatoriului, Elena Ionescu. Delegaţia a fost condusă de Vasilică Rusu, managerul Sanatoriului Techirghiol. „Sanatoriul Balnear Techirghiol este singura instituţie din România care este înscrisă ca membră cu drepturi depline în cadrul Federaţiei Mondiale de Hidroterapie şi Climatoterapie. Pot să mă laud şi să fiu mândru că în consiliul de conducere al acestei federaţii mondiale o avem din acest an pe doamna Olga Surdu, în calitate vicepreşedinte", a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Vasilică Rusu. Directorul a precizat că sanatoriul s-a prezentat la conferinţă cu trei lucrări ştiinţifice care au fost apreciate de lumea medicală, de aceea nu întâmplător delegaţia Sanatoriului Techirghiol a fost medaliată cu aur.
Pentru ce se solicită ruşilor brevet de invenţie
În cadrul conferinţei de presă, Olga Surdu a prezentat succint conţinutul celor trei teze susţinute în China. Prima lucrare, ce a adus în discuţie o temă nouă, de actualitate, priveşte determinarea variaţiei unui marcăr plasmatic în cursul terapiei cu nămol. Cea de-a doua lucrare a fost prezentată împreună cu partenerii ruşi din Stavropol, fiind o lucrare de modelare matematică a apelor minerale, a compoziţiei chimice a apelor minerale. Pe această temă, Olga Surdu a mărturisit că este depus şi brevet de invenţie în Rusia. „Am investigat foarte multe ape min