Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL isi lanseaza oficial joi, la Palatul Parlamentului, programul de guvernare pentru urmatorii patru ani

Publicat in HotNews, joi 8 noiembrie 2012 ·

USL vizeaza, conform programului de guvernare ce va fi prezentat joi, alaturi de o agenda pe termen lung pana in 2019, scaderea cotelor diferentiate de impozitare pentru cei cu venituri mici. Premierul Victor Ponta - copresedinte al USL - a explicat, luni, ca pentru perioada 2012-2016, cotele diferentiate de impozitare pentru cei cu venituri foarte mici pot scadea pana la 8 si 12 la suta, precizand insa ca acea cota principala va ramane 16 la suta, scrie Agerpres.

El a adaugat ca, pe baza calculelor bugetare, acest aspect va fi prezentat in proiectul de buget. Ponta a mai aratat ca, in proiectul de buget pe 2013, impactul bugetar al TVA trebuie prezentat foarte clar si negociat cu partenerii internationali ai tarii noastre.

Potrivit primului-ministru, studiile si evaluarile pe termen scurt releva ca TVA diferentiata in procedura in care se emite factura de 24 la suta dupa care, pe baza acelei facturi, producatorul primeste inapoi 15 la suta va scoate la fiscalizare piata neagra a produselor agricole, va incuraja productia internationala si va sprijini foarte mult investitiile in continuare in agricultura.

El a subliniat ca programul de guvernare contine aceleasi idei care au fost lansate in perioada in care USL era in Opozitie.

"Practic, sunt ideile pe care le-am lansat cand eram in Opozitie si o parte din ele am inceput sa le punem in aplicare in aceste sase luni, fie ca vorbim de pensii, de salarii, de reducerea cheltuielilor nejustificate, de furaciunile din cazul baietilor destepti, ale Casei Nationale de Sanatate, toate celelalte zone de unde PDL-ul practic a ruinat tara in aceasta perioada, dar acum avem un program pe patru ani si o sa avem si sprijinul, majoritatea in Parlament pentru acest program. In rest, nu pot sa constat decat ca adversarii nostri de la PDL, PP-DD, sigur au si ei propunerile lor, o sa le disc

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov. Una dintre victime – o fată de 14 ani, însărcinată

HotNews acum 26 minute
Două persoane au fost atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcitată în 6 luni, şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la spital, relatează

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 3 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 2 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°