Graţie sistemului american de vot, aşteptarea rezultatului nu implică tensiunile pe care le generează alte modele, precum al nostru, unde scorul de seară nu se potriveşte cu cel de dimineaţă. La finalul scrutinului de peste ocean s-a ştiut clar că Obama îşi continuă sejurul la Casa Albă cu un al doilea mandat. Ca majoritatea preşedinţilor din ultima vreme cărora primul termen le-a acordat “avantaj serviciu”.

E drept, scorul nu mai este acelaşi de acum patru ani, dar nici contextul. Între timp peste America s-a abătut o criză financiară, iar bunăstarea din vremea lui Clinton, menţinută cu dificultate şi cu preţul unui război menit să dea de lucru economiei în timpul lui Bush, s-a cam epuizat.

Iar dacă în 2008 Obama era excepţia – până atunci nimeni nu credea că un negru poate ajunge preşedintele Statelor Unite – în 2012 aceasta începe să devină regulă, iar societatea americană trebuie să fie pregătită pentru eliminarea celui de-al doilea tabu: prezenţa unei femei la casa Albă.

Dacă Bush a fost un preşedinte-jucător în afara graniţelor Americii, Obama este un preşedinte-jucător pe terenul propriu al celei mai puternice naţiuni.

Mandatul său, lipsit de spectaculozitate – cu excepţia, poate, a episodului venirii de hac lui Bin Laden – a fost dedicat cu prioritate problemelor interne ale Americii. Acest lucru a fost resimţit ca o direcţie bună de majoritatea electoratului, sătul de războaiele lui Bush, chiar dacă acestea au constituit suportul de care avea nevoie economia să funcţioneze. Priorităţile lui Obama sunt sănătatea şi educaţia – domenii în care America a pierdut teren în faţa rivalilor săi tradiţionali. Asta înseamnă că în noul termen va manifesta aceeaşi lipsă de interes faţă de problematica internaţională. Aparentă, desigur, pentru că America nu-şi poate permite aşa ceva. Ce va însemna pentru noi, românii, noul mandat al lui Obama? Ca