Vedeam, peste tot, afişe cu concertele BZN de la Sala Palatului. Tot trecînd pe lîngă ele, pur şi simplu mi s-a făcut poftă să merg şi eu.

Ce mă leagă de trupa BZN? La prima vedere, nimic în mod special, nici o amintire pregnantă sau particulară. Mai curînd o senzaţie: senzaţia dansului şi a „ceaiurilor“ din (pre)adolescenţa mea. Dansuri şi ceaiuri care se desfăşurau pe o muzică plăcută, cantabilă, cu armonii certe şi uşor de identificat: o fredonai relativ uşor, îţi venea, iarăşi relativ uşor, să dansezi pe ea. Şi-ţi dădea o senzaţie de fericire, facilă, accesibilă şi nu de prea lungă durată.

DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu Muzica formaţiei BZN, în vogă pe atunci, se încadra în această categorie. O ascultai şi te apuca febra dansatului, o simţeai cumva în tine. Versurile erau uşor de reţinut, se tot repetau, vocile care o cîntau erau clare şi puternice, şi mişcările pe care ţi le inducea erau instinctive: îţi ieşeau, şi dacă nu ştiai, neapărat, paşii. Am vrut să mă duc la concertul BZN exact pentru această senzaţie: o fericire la îndemînă, cînd toată lumea rîde, cîntă şi dansează, viaţa e frumoasă şi de moarte poate că am auzit, da’ nu prea contează. Şi m-am dus. Am avut surpriza unei săli arhipline, cu oameni şi de vîrstă medie, şi tineri, dar şi, în număr mare, de peste 50 de ani.

Trupa a venit, avîndu-i drept solişti pe de Annie Schilder şi Jan Keizer. BZN este prescurtarea folosită de trupa olandeză Band Zonder Naam şi înseamnă „trupa fără nume“. Aceasta şi-a început cariera în anii ’60, genul promovat fiind pop-rock-ul. Formula s-a mai schimbat între timp, la fel şi stilurile abordate. BZN are o carieră de peste 40 de ani şi 40 de albume.

Jan Keizer şi Annie Schilder au intrat în forţă pe scenă, alături de restul destul de numeros al formaţiei (instrumente şi backin