Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Ungurian îşi doreşte să fie un deputat devotat Colegiului Siret

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 8 noiembrie 2012 ·

Candidatul Alianţei România Dreaptă pentru Colegiul nr. 8 Siret pentru Camera Deputaţilor, Daniel Ungurian, consideră că locuitorii din cele 14 localităţi ale colegiului au nevoie de un deputat devotat zonei, pe întreaga durată a mandatului de patru ani. Daniel Ungurian candidează pentru funcţia de deputat din partea Alianţei România Dreaptă, declarând că îşi doreşte să reprezinte în Parlamentul României acest colegiu deoarece este apropiat de această zonă a judeţului, având în vedere că familia sa este din comuna Calafindeşti.

Candidatul ARD pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 8 Siret are 33 de ani şi se află deja la al doilea mandat de consilier local în municipiul Suceava, iar în prezent administrează o firmă privată cu câţiva angajaţi şi este consilier la un cabinet parlamentar din Suceava. Ungurian este licenţiat în filologie şi drept, este căsătorit şi are un copil.

Considerat de cei apropiaţi ca fiind dedicat familiei şi comunităţii în care trăieşte, Daniel Ungurian spune că dacă va câştiga funcţia de deputat va sprijini din această calitate localităţile care fac parte din zona sa, indiferent de culoarea politică a primarilor care le conduc. Daniel Ungurian a precizat că până în momentul de faţă a avut întâlniri în toate cele 13 comune şi oraşul Siret din zona în care candidează pentru un mandat de deputat, reuşind ca împreună cu locuitorii acestora să identifice problemele fiecărei localităţi în parte.

Sprijin pentru proiectele de extindere a reţelelor de iluminat

Daniel Ungurian a subliniat că îşi doreşte ca după ce va fi ales deputat să deschidă cel puţin trei cabinete parlamentare în colegiul Siret, având în vedere că în momentul de faţă nu există nici un astfel de cabinet în care cetăţenii pot să vină în audienţă.

„Am identificat câteva din problemele cu care se confruntă această zonă a judeţului. Una dintre aces

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°