Andreea are nevoie de ajutor pentru a lupta cu boala

Mă priveşte cu ochii mari, rotunzi, fără să spună nimic. Nu vorbeşte despre boala ei, deşi mama i-a spus pe şleau că are cancer. A văzut şi copila în Spitalul Fundeni, din vară, de când a început să meargă acolo, zeci de copii cu priviri suferinde, cu perfuzii în mână şi cu părul căzut. S-a trezit într-o zi, imediat după ce s-a întors din excursia organizată de şcoală, cu o febră puternică şi cu o tuse ce nu o slăbea. ”Eu eram deja internată la spitalul <> cu sora ei geamănă, Gabriela, şi ea bolnavă. Când am văzut că Florentina, fiica mai mare, mi-a adus-o şi pe Andreea, mai mult moartă decât vie, am crezut că leşin. Medicii au depistat că are boala Hodgkin, stadiul III cu celularitate mixtă, cu adenopatii pulmonare multiple. Am fost trimşi la Spitalul Fundeni, unde am început curele cu citostatice”, povesteşte Maria Gheorghe, mama copilei. Fetiţei i-a căzut părul, s-a îngrăşat, a avut momente în care nu putea să mănânce nimic, zile în care organismul ei respingea tratamentul şi atunci lacrimile îi curgeau deznădăjduite pe obrazul palid al copilei, frângând inima mamei. Două-trei zile acasă, săptămâni întregi la spital. Aşa s-ar descrie viaţa Andreei. Are 9 ani şi 4 luni, iar de-acum, vreme de cel puţin 3 ani, aşa cum i-au spus medicii, universul ei va fi spitalul.

Mama începe să plângă. Dumnezeu greu a încercat-o. Încă de la naşterea gemenelor, femeia a trebuit să înfrunte boala Gabrielei, una dintre gemene. S-a născut cu retard sever şi tetrapareză spastică. Abia acum, la aproape 9 ani şi jumătate, fata a învăţat să-şi facă nevoile la oliţă, să articuleze câteva cuvinte şi să facă câţiva paşi. Părinţii şi-au acceptat soarta şi au încercat să-şi ducă crucea fără să crâcnească. Au continuat să aibă grijă de copii, să încerce să îi ţină curaţi şi sănătoşi. Însă cea mai mare problemă a lo