Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL BANCHERILOR: Mihai Stan, lider al grupării, rămâne în arest

Publicat in Mediafax, joi 8 noiembrie 2012 ·

Mihai Stan, unul dintre liderii grupării infracţionale din dosarul fraudelor bancare, rămâne în arest, a decis, joi, Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care a respins recursul acestuia faţă de hotărârea luată în 3 noiembrie de Tribunalul Capitalei.

Decizia CAB este definitivă.

Mihai Stan a fost arestat preventiv la 3 noiembrie, Tribunalul Municipiului Bucureşti admiţând atunci propunerea formulată de procurori.

Potrivit DIICOT, Mihai Stan a încercat să obţină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăţi, Ancuta SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false.

El este acuzat că, în perioada 2010-2012, i-a determinat pe reprezentanţii celor trei societăţi comerciale "să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pntru partea de finanţare de 90 la sută din fonduri europene)", precum şi fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanţare de zece la sută.

Totodată, Mihai Stan ar fi folosit înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), "în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancare din România", a arătat DIICOT.

El i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piturca, Marin Tudoroiu, Mihai Toma, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci şi Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false.

Potrivit procurorilor, Mihai Stan se prezenta la bănci sub identităţi false, depunând copii după acte de identitate cu fotografia lui, însă datele corespundeau altei

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 7 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 7 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 10 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 2 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
vin.

1°/13°
Iasi
acum

mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
vin.

1°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-0°/7°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°
vin.

3°/16°