Etapa a 13-a din eşalonul secund va fi deschisă la Slatina de FC Olt Slatina şi Luceafărul Felix. Faţă în faţă se vor afla două echipe în criză de puncte într-o partidă programată astăzi de la ora 14.00. Meciul va fi transmis în direct de Dolce Sport 2.
Echipa olteană, rezultată în urma fuziunii dintre FC Olt şi Alro Slatina, a abordat campionatul cu dorinţa de a se implica în lupta pentru promovare. Prestaţiile şi rezultatele au fost însă departe de aşteptări, oltenii ajungând acum pe locul 13, retrogradabil, cu doar 7 puncte. "Luceferii" stau ceva mai bine, pe poziţia a 8-a, cu 11 puncte, dar ar mai avea nevoie să aducă ceva din deplasare pentru a sta cât mai liniştiţi. Pe terenuri străine, bihorenii au înregistrat o victorie şi patru eşecuri, marcând cinci goluri şi primind zece. FC Olt este echipa cu cel mai slab procentaj acasă, un succes, un egal şi două înfrângeri, golaverajul fiind 0 (4-4). În ciuda acestui aspect, misiunea Luceafărului nu se anunţă uşoară, fiind de aşteptat ca adversarii să încerce prin toate mijloacele să-şi îmbunătăţească situaţia din clasament.
Echipe probabile
FC Olt: Bordea - Dima, Cosic, Cruşoveanu, Bancu - Vigariu, Quist, Vâlcică, Anghelina - Pribac, D. Marin.
Antrenor: Corneliu Papură.
Luceafărul: B. Miron - D. Muntean, Letan, Mintaş, A. Achim - Pocian, Svarczkopf - Ianc, Haş, C. Roşu - Blănaru.
Antrenor: Călin Moldovan.
Restul meciurilor vor avea loc sâmbătă: FC Bihor - FC Maramureş (Digi Sport); CS Mioveni - FC; Târgu Mureş; Unirea Alba Iulia - FC Argeş; Corona Braşov - CSM Râmnicu Vâlcea (toate de la ora 11.00); UTA - Voinţa Sibiu (ora 13.45). ACS Poli Timişoara şi Damila Măciuca vor sta.
CLASAMENT
1. Corona Braşov 10 7 3 0 20-8 24 (+9)
2. ACS Timişoara 10 5 5 0 18-8 20 (+7)
-------------------------------------------------------------------------------