Tipul din Belgrad îşi aminteşte începuturile sale dificile în tenis, într-un Belgrad copleşit de război, povesteşte cum l-a ajutat familia şi-l descrie pe bunicul său, Vladimir, ca pe "omul care m-a inspirat tot timpul de-a lungul carierei". Şi nu uită să remarce "nivelul incredibil al lui Federer, ambiţia lui Nadal şi orgoliul lui Murray"
Novak Djokovici n-a avut un 2012 la fel de încîntător precum sezonul trecut, cînd a triumfat la Australian Open, la Wimbledon şi la US Open. A ratat doar Roland-Garros-ul, un turneu interzis pentru el şi în această vară, cînd a pierdut finala în faţa lui Nadal. Dar sîrbul va termina în fruntea clasamentului ATP pentru al doilea an consecutiv, indiferent de soarta Mastersului de la Londra, care se dispută în această săptămînă. Prilej pentru campionul din Belgrad să-şi deschidă sufletul într-un interviu spectaculos oferit pentru L'Equipe Magazine, suplimentul săptămînal al prestigiosului cotidian parizian.
- Novak, de unde vine această dorinţă nebună de a fi numărul unu mondial?
- Părinţii mi-au insuflat această ambiţie. Dar e şi un efect al spiritului din Serbia, unde am crescut. Am trecut prin etape dificile de creştere ca tenismen, fiindcă n-am beneficiat de nici un sistem, de nici un ajutor. Tenisul nu era un sport popular, iar ţara traversa o profundă criză economică din cauza războiului. A trebuit să mă bazez numai pe ajutorul familiei şi al cîtorva prieteni, dar şi pe sprijinul clubului unde am început. Acolo au existat cîteva persoane generoase, care au crezut în mine. Dinspre acest mic grup al apropiaţilor s-a născut şi încrederea în propriile mele forţe. Nu aveam altă opţiune decît să izbîndesc.
"Am plecat de la zero, mi-am găsit singur motivaţiile"
- Începuturile tale în tenis se leagă de un vis al familiei de a te face campion?
- Toată lumea a fost entuziasmată
