Liga 1 la fotbal, programul etapei a 15-a
Vineri, 9 noiembrie
Gaz Metan – CSMS Iaşi, ora 21.30, DigiSport
Sâmbătă, 10 noiembrie
Ceahlăul – Oţelul Galaţi, ora 16.00, Dolce Sport
Astra Giurgiu – Petrolul ,ora 19.00, DigiSport
Dinamo – FC Vaslui, ora 21.30, DigiSport
Duminică, 11 noiembrie
Chiajna – CFR Cluj, ora 19.00, Dolce Sport
FC Braşov – Pandurii Jiu, ora 19.30, DigiSport
Viitorul Constanţa – Steaua, ora 21.30, DigiSport
Luni, 12 noiembrie
Universitatea Cluj – Rapid, ora 20.30, DigiSport.
Mircea Lucescu, terminat după meciul cu Chelsea
Mircea Lucescu a vorbit după meciul pierdut dramatic pe terenul lui Chelsea (2-3) și a arătat extrem de obosit, consumat și palid, tras la față. Șahtior a pierdut la ultimul corner acordat de Raț, după ce primise anterior două goluri pe erori mari de portar. „Am pierdut în ultimele minute. E păcat să domini pe Chelsea și să pierzi. Să îi domini așa cum am dominat noi, am avut patru faze în care nu știu cum mingea nu a intrat în poartă, ei nu au avut mai nimic. Sunt puncte pierdute de noi, nu de ei”, a declarat Mircea Lucescu, miercuri noapte, la Dolce Sport. „Lipsa de experiență, nesiguranța toate au dus la acest al treilea gol. Vom merge la Copenhaga să câștigăm meciul și ne vom bate apoi cu Juventus. Trebuie să revăd meciul și să văd ce a putut duce la această înfrângere. Totul se reduce la momentele decisive de concentrare, le-am spus jucătorilor de două zile să nu le oferim posibilitatea de cornere sau lovituri laterale, iar în ultimele zece minute ei au avut două cornere dintre care au marcat la unul”, a mai spus supărat Lucescu.
Transferuri de jucători în Liga a IV-a, până sâmbătă la AJF
Conform hotărârii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, din cadrul şedinţei ce a avut loc în data de 31 octombrie, Asociaţia Ju