Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriaşii şi cei care deţin locuinţe în comodat pot beneficia de subvenţii la căldură

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Persoanele care locuiesc cu chirie sau au contracte de comodat pentru locuinţa în care locuiesc pot depune dosare pentru acordarea subvenţiei la încălzire. Contractele de închiriere trebuie să fie înregistrate la Direcţia Finanţelor Publice pentru a fi recunoscute. „Aceste reglementări au venit la noi de la Agenţia Judeţeană pentru Intervenţii şi Prestaţii Sociale. Există nişte norme de aplicare în care este prevăzut faptul că persoanele care locuiesc în chirie sau cele care deţin contract de comodat pot beneficia de subvenţie”, ne-a declarat Anca Bratu, inspector la Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) Focşani.

Până în prezent, societatea de termoficare a municipiului a primit de la abonaţii săi circa 1.600 de formulare completate pentru acordarea ajutorului de căldură din această iarnă. SC ENET SA a distribuit 10.000 de astfel de cereri, începând cu data de 15 octombrie. Cei care depun un astfel de formular până pe data de 20 noiembrie, vor beneficia de ajutor şi pentru luna în curs. Cel puţin 60% dintre beneficiarii ajutorului de căldură vor fi verificaţi dacă au completat declaraţiile pe propria răspundere conform cu realitatea. Toţi cei care vor depune cereri pentru ajutoarele de căldură vor fi verificaţi pe parcursul anului 2013, de către reprezentanţii SPLAS, din cadrul Primăriei Munici¬ piului Focşani.

De la această instituţie, până la această dată, au fost solicitate 300 de formulare pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru persoanele care folosesc combustibil solid, respectiv lemne.

Persoanele care locuiesc cu chirie sau au contracte de comodat pentru locuinţa în care locuiesc pot depune dosare pentru acordarea subvenţiei la încălzire. Contractele de închiriere trebuie să fie înregistrate la Direcţia Finanţelor Publice pentru a fi recunoscute. „Aceste reglementări au venit la noi de la Agenţia J

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 44 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°