Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspect de tâlhărie, prins de doi trecători

Publicat in Ziua Constanta, joi 8 noiembrie 2012 ·

Miercuri, la ora 17.50, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de un bărbat, că la intersecţia străzilor Tulcei cu aleea Murelor din municipiul Constanţa a reţinut o persoană, suspectată de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.

Patrula de siguranţă publică, deplasată la faţa locului, a constatat ca este vorba despre Florin Z. (22 ani), din Constanţa. El este suspectat că a smuls un telefon mobil unei femei de 66 ani, în timp ce victima vorbea la el şi se deplasa pe aleea Murelor, dar şi un cercel din ureche, după care a fugit.

În urma strigatelor victimei suspectul a fost prins şi imobilizat de doi trecători ce se aflau în zona, care au anunţat organele de poliţie.

În cauză cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa.

Suspectul a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile va fi prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi apoi instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale ce se impun. Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Constanţa. Miercuri, la ora 17.50, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de un bărbat, că la intersecţia străzilor Tulcei cu aleea Murelor din municipiul Constanţa a reţinut o persoană, suspectată de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.

Patrula de siguranţă publică, deplasată la faţa locului, a constatat ca este vorba despre Florin Z. (22 ani), din Constanţa. El este suspectat că a smuls un telefon mobil unei femei de 66 ani, în timp ce victima vorbea la el şi se deplasa pe aleea Murelor, dar şi un cercel din ureche, după care a fugit.

În

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024

Libertatea acum 9 ore
Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meterologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă şi au discutat aproape două ore. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. Întâlnirea a durat aproape două zile şi a fost cordială, au dat as

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 11 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

Premierul Dorin Recean spune că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu aproape 2% din PIB-ul Republicii Moldova

News.ro acum 8 ore
Premierul Dorin Recean a declarat miercuri că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu sume exorbitante, ce reprezintă aproape 2% din produsul intern brut al Republicii Moldova şi de aceea guvernul său a lucrat l

Două pisici au ajuns la un spital din București cu simptome caracteristice consumului de droguri. Poliția a intrat pe fir

Ziare.com acum 7 ore
După ce au consultat pisicile, medicii au intrat în alertă și au anunțat poliția, care o cercetează acum pe proprietară. Femeia le-ar fi spus veterinarilor că pisicile sale ar fi consumat o substanță albă dintr-un plic pe care l-ar fi găsit într-un

Polițistul din Cluj care circula pe trotuar cu o autospecială folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Ce sancțiune a primit

Libertatea acum 6 ore
Poliția Județeană Cluj a finalizat ancheta în cazul agentului care circula pe trotuar cu mașina de serviciu și a stabilit că folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Nici cealaltă autospecială care apare în filmare nu se afla în misiune, astfe

Ministrul Muncii, după promulgarea legii privind salariul minim european: Urmărim reducerea sărăciei în muncă şi protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 10 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat, miercuri seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind transpunerea în legislaţia naţională a salariului minim european, că se urmăreşte reducerea sărăciei în muncă şi protej

Constituția Republicii Moldova, modificată după referendum, a fost publicată în Monitorul Oficial. Integrarea în UE devine obiectiv strategic

Ziare.com acum 11 ore
Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată miercuri, 13 noiembrie, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii, informează MOLDPRES. Astfel, preambulul le

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

8°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°