Grupul bancar francez Societe Generale, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat joi un profit net sub aşteptări de 85 milioane de euro în trimestrul al treilea, în scădere cu 86,3% în ritm anul, ca urmare a unor elemente excepţionale.
Banca a precizat că rezultatele sale au fost afectate de costuri de 389 milioane de euro legate de reevaluarea datoriilor proprii precum şi de pierderile înregistrate ca urmare a vânzării diviziilor sala din Grecia (Geniki ) şi SUA (TCW). Fără aceste elemente excepţionale, banca a estimat că ar fi înregistrat un rezultat net de 856 milioane de euro.
Produsul bancar net, echivalentul cifrei de afaceri, a scăzut şi el cu 17% până la 5,4 miliarde de euro, uşor sub estimările analiştilor.
"Societe Generale a depăşit o nouă etapă în procesul său de transformare, marcat de reuşita planului său de adaptare a diviziei de investiţii şi a programului de cedare de active", a declarat preşedintele director general Frédéric Oudéa.
În luna septembrie a acestui an Societe Generale a anunţat că va vinde 99% din subsidiara sa din Grecia, Geniki Bank, către Piraeus Bank. În plus, banca franceză a anunţat că are de gând să-şi vândă divizia americană de gestionare a activelor TCW către Carlyle Group.
Banca franceză se aşteaptă să ajungă la un indicator core tier 1 capital ratio cuprins între 9 şi 9,5% până la finele anului următor.
Grupul Societe Generale este unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. BRD - Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB. Banca are aproximativ 2,5 milioane clienţi şi operează o reţea de peste 930 de unităţi.
Sursa: Agerpres