Un poliţist din judeţul Vaslui a accidentat grav cu maşina de serviciu o bătrână în vârstă de 82 de ani, poliţistul fiind depistat ulterior de către colegii săi cu o alcoolemie de 1,11 la mie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vaslui, accidentul a avut loc în dreptul localităţii vasluiene Gârceni, de pe DJ 159, poliţistul de 39 de ani de la postul comunal din localitate lovind-o pe bătrână cu maşina de serviciu în timp ce femeia se angajase în traversarea străzii printr-un loc nepermis.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului l-au testat pe colegul lor cu aparatul alcoolscop, rezultatul fiind de 1,11 miligram/litru alcool pur în aerul expirat.
"Agentul de poliţie a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemie. Victima a fost transportată şi ea la spitalul din Vaslui, unde a fost diagnostică cu fractură de bazin, medicii luând decizia de a o transfera la o unitate spitalicească din municipiul Iaşi", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui Mihaela Straub.
Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele agentului din localitatea Gârceni, acesta fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un poliţist din judeţul Vaslui a accidentat grav cu maşina de serviciu o bătrână în vârstă de 82 de ani, poliţistul fiind depistat ulterior de către colegii săi cu o alcoolemie de 1,11 la mie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vaslui, accidentul a avut loc în dreptul localităţii vasluiene Gârceni, de pe DJ 159, poliţistul de 39 de ani de la postul comunal din localitate lovind-o pe bătrână cu maşina de serviciu în timp ce femeia se anga