Preşedintele israelian Shimon Peres a inaugurat joi, la Moscova, un nou muzeu evreiesc ce urmăreşte evoluţia istorică a evreilor din Rusia din epoca ţaristă pînă în prezent, cuprinzînd inclusiv perioada Holocaustului, transmite AFP.
“Nu mai există niciun muzeu ca acesta”, a declarat Peres într-o ceremonie inaugurală a Muzeului evreiesc şi Centrului toleranţei amenajat într-o fostă autobază ridicată în 1926 de arhitectul de avangardă Konstantin Melnikov. În ceea ce-l priveşte, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a citit o declaraţie a preşedintelui Vladimir Putin în care acesta se declară “convins că acest muzeu va fi un loc de dialog şi de înţelegere între popoare”. “Orice tentativă de a revizui contribuţia ţării noastre la victoria obţinută în al Doilea Război Mondial sau de negare a Holocaustului reprezintă nu numai o minciună cinică, dar şi o uitare a istoriei”, a adăugat Putin în acest mesaj. Peres urmează să se întîlnească cu Putin joi după-amiază, transmite Moldpres.
Galeriile muzeului evocă viaţa evreilor din Rusia de la sfîrşitul secolului al XIX-lea prin intermediul unor opere istorice, a unor scrisori şi a 13 ore de mărturii video ale unor evrei ruşi care trăiesc în lumea întreagă.
Preşedintele israelian Shimon Peres a inaugurat joi, la Moscova, un nou muzeu evreiesc ce urmăreşte evoluţia istorică a evreilor din Rusia din epoca ţaristă pînă în prezent, cuprinzînd inclusiv perioada Holocaustului, transmite AFP.
“Nu mai există niciun muzeu ca acesta”, a declarat Peres într-o ceremonie inaugurală a Muzeului evreiesc şi Centrului toleranţei amenajat într-o fostă autobază ridicată în 1926 de arhitectul de avangardă Konstantin Melnikov. În ceea ce-l priveşte, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a citit o declaraţie a preşedintelui Vladimir Putin în care acesta se declară “convins că acest muzeu va fi un loc de dialog şi de înţelegere