Pentru această ilegalitate, instanţa l-a amendat cu trei milioane de lei Sursa: VLAD STĂNESCU
Televiziunile lui Felix trebuie să plătească 3 milioane de lei defunctei Tele 7abc pentru că i-au luat acesteia ilegal echipamentele şi mijloacele de producţie, după intrarea în faliment. Instanţa supremă a dat dreptate lichidatorului televiziunii, care a reclamat că operaţiunea prin care SC Antena 1 (redenumită Intact Production) a „confiscat” echipamentele de la Tele 7 nu s-a realizat în baza unei licitaţii legale.
SC Romsat Cardinal Network SA, proprietarul Tele 7abc, a intrat în procedură de faliment pe 7 aprilie 2005, odată cu hotărârea Tribunalului Bucureşti. Începând cu acea dată, potrivit legii insolvenţei (64/1995), orice acţiune judiciară sau de executare silită pornită împotriva acesteia era suspendată prin lege. Aceeaşi lege, în vigoare la acea dată, prevedea că orice operaţiune sau plată efectuată, fără aprobarea judecătorului sindic, după data deschiderii procedurii falimentului, este nulă de drept. PREMIERĂ Inculpatul Dan Voiculescu a stat 15 minute în faţa Tribunalului care îl judecă pentru corupţie. Instanţa: Ministerul Agriculturii este parte civilă
Licitaţie ca-n codru
Executorul judecătoresc Doina Safta a ignorat însă prevederile legale. La trei săptămâni de la deschiderea procedurii de faliment, Safta a trecut la executarea bunurilor falitei Cardinal Network, în contul unei creanţe a Piraeus Bank asupra postului TV. Licitaţia ilegală a fost câştigată de SC Antena 1 SA, care a cumpărat bunurile cu 2,4 miliarde de lei vechi, preţ de nouă ori mai mic decât valoarea stabilită prin expertiză tehnică. Pe 9 mai 2005, executorul a predat echipamentele cărăuşilor tocmiţi de firma lui Voiculescu. Aceştia leau încărcat în camioane, la Teatrul Giuleşti, unde funcţiona atunci televiziunea, chiar sub privirile angajaţilor. O parte din echipamente a