Pe 8 noiembrie, Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu toate cetele îngerilor.
Cuvântul "înger" derivă din latinescul "angelus" şi grecescul "anghelos", care înseamnă sol, trimis, vestitor. Îngerii vestesc, fac cunoscută voinţa lui Dumnezeu pe pământ. Aşa cum arăta Andrei Pleşu, ei ocupă "intervalul" care separă Omul de Divinitate. Îngerii (lumea nevăzută) au fost creaţi de Dumnezeu înainte de crearea lumii văzute (materiale) şi a Omului. Ei au trupuri nemateriale şi sunt nemuritori.
"Arhanghel" înseamnă mai mare peste îngeri, căpetenie a îngerilor.
Dionisie Areopagitul împarte îngerii în nouă cete, pe trei ierarhii. Fiecare ceată are misiunea ei, foarte bine definită.
În ierarhia superioară, cea mai apropiată de Dumnezeu, sunt trei cete: Serafimii, Heruvimii şi Tronurile. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpânii. În fine, ierarhia inferioară cuprinde Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.
Serafimii, potrivit Proorocului Isaia, au câte şase aripi. Ei sunt adevărate focuri nemateriale şi au rolul de a aprinde în inimile oamenilor dragostea de Dumnezeu.
Heruvimii, cu mulţi ochi, sunt scăldaţi de lumina înţelepciunii divine, pe care o transmit oamenilor, prin luminarea ochilor sufletului. "Heruvim", în ebraică, înseamnă "revărsare de înţelepciune".
Tronurile stau în apropierea Scaunului Divinităţii. Pe aceştia, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, se odihneşte Dumnezeu gânditor. Nu "fiinţa" lui Dumnezeu, ci gândirea Acestuia.
Domniile sunt responsabile cu transmiterea către conducătorii oamenilor a înţelepciunii, cumpătării şi dragostei de a pune în operă poruncile divine.
Stăpâniile poartă acest nume deoarece au mare putere asupra diavolilor. Ei risipesc stăpânirea lor şi ajută oamenii să scape de ispite.
Începătoriile, potrivit Părintelui Cleopa, "ei au mi