Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raed Arafat: Numirea mea trebuie privită la rece, e nevoie de continuitate în minister

Publicat in Gandul, joi 8 noiembrie 2012 ·

Noul ministru al Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat joi că numirea sa trebuie privită la rece, un al doilea interimat nemaifiind posibil potrivit Constituţiei României, iar Sănătatea are nevoie de continuitate.

"Este o situaţie care trebuie privită la rece. Domnul prim-ministru a fost ministru interimar, iar eu am avut delegaţia de a conduce ministerul în ultima lună. Constituţia nu permite să fie numit un al doilea ministru interimar care de fapt fusese intenţia iniţială", a mai spus ministrul Sănătăţii.

În acest context, soluţia a fost numirea subsecretarului de stat Raed Arafat în funcţia de ministru până la alegeri.

"Soluţia a fost pentru a avea continuitate la minister să rămân până la alegeri, să asigur continuitate şi cel puţin să reuşim să implementăm câteva dintre proiectele deja începute, cum ar fi planul de investiţii pentru 2013, ridicarea nivelului anumitor spitale, finanţarea sistemului, subiect încă discutat cu CNAS, cu Şcoala Naţională de Management Sanitar şi Ministerul Finanţelor pentru a găsi soluţii pentru anul viitor", a mai spus Raed Arafat.

El a afirmat că imediat ce se vor încheia alegerile îşi va depune demisia şi va reveni la funcţia de subsecretar de stat pe probleme de urgenţă.

"Nu va exista o întrerupere în activitatea ministerului până va veni noua conducere. Voi demisiona imediat după numirea acesteia, doresc să revin la funcţia pe care am avut-o", a mai spus Arafat.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul pentru numirea lui Raed Arafat în funcţia de ministru al Sănătăţii.

Noul ministru al Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat joi că numirea sa trebuie privită la rece, un al doilea interimat nemaifiind posibil potrivit Constituţiei României, iar Sănătatea are nevoie de continuitate.

"Este o situaţie care trebuie privită la rece. Domnul prim-ministru a fost ministru inte

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 23 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 55 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°