Fără gălăgie, fără polemici, Manuel Pellegrini a făcut echipă la Malaga dintr-un grup de jucători care adună săptămîni în şir fără să fie plătiţi
Nu ştiu dacă Manuel Pellegrini le-a citit vreodată jucătorilor săi celebrul citat al lui Mahatma Ghandi: “Sînt într-adevăr un visător practic. Visele mele nu sînt bagatele în aer, ceea ce eu îmi doresc este să transform visele în realitate”. Poate că măcar ultima parte a acestui celebru citat să fi fost rostită, măcar o dată, în vestiarul celor de la Malaga, măcar ca un sfat, măcar ca o propunere: “încercaţi să vă transformaţi visele în realitate!”.
Ceea ce ştiu e că Malaga a ajuns acolo unde puţină lume îi dădea vreo şansă. În lumea bună a fotbalului continental. În lumea unde trecerea în primăvara Ligii Campionilor nu e doar chestiune de noroc, ci şi de valoare. Malaga are 10 puncte din 4 meciuri şi e neînvinsă în grupa sa, iar calificarea e obţinută. Poate că sună uşor exagerat, e totuşi o reprezentantă a Primerei Division, dar evoluţia celor de la Malaga în acest sezon, intern şi internaţional, e un caz în sine, un caz ce merită studiat.
Se spune că atunci cînd eşti deasupra prăpastiei tremuri de teama posibilei prăbuşiri, dar că, odată depăşit pericolul, eşti mult mai puternic. Malaga a fost deasupra prăpastiei astă-vară, iar prăbuşirea era extrem de probabilă la momentul în care izvorul fericirii, a se citi petro-dolarii, a secat brusc, la fel de inexplicabil cum, de fapt, şi apăruse.
Explicaţia succesului unei echipe care şi-a pierdut resursele financiare şi a fost nevoită să-şi lase să plece principalul jucător din lot, Santi Cazorla, pe bani mai puţini decît fuseseră plătiţi pentru a fi achiziţionat, stă în doi factori. Primul ar fi liniştea asigurată de excepţionala conlucrare dintre club, municipalitate şi fani, un model de echilibru într-o societate, cea spaniolă, deloc lipsită de