Șahtior Donețk a pierdut dramatic aseară, la Londra, pe terenul campioanei Europei, Chelsea, scor 3-2. Englezii au marcat golul victoriei la ultima fază. „Il Luce” a dat din nou vina pe „fluierași”, dar l-a acuzat și pe portarul Piatov. Sursa: REUTERS
Mircea Lucescu a uitat că se fălea că Șahtior Donețk joacă precum Barcelona și că anul acesta se va lupta pentru finala Ligii Campionilor, pentru că echipa a căpătat experiență internațională. „Minerii” au fost învinși dramatic, aseară, la Londra, de Chelsea, cu 3-2 (golul victoriei a venit la ultima fază a jocului), iar antrenorul român a schimbat foaia, argumentând că elevii săi n-au experiență!
„Din păcate, sunt două puncte pierdute, rămâne să ne concentrăm foarte bine la celelalte două partide care ne-au rămas. Îmi pare rău, pentru că am dominat-o categoric pe Chelsea, pe terenul lor, ne-am creat ocazii de gol...la două-trei faze nici nu am înţeles cum nu a intrat mingea în poartă. Dar lipsa de experienţă şi nesiguranţa ne-au determinat să nu fim concentraţi sută la sută. Mergem în Danemarca să câştigăm, apoi dăm bătălia decisivă cu Juventus. Raţ a jucat bine, dar până la urmă totul se reduce la aceste momente de lipsă de concentrare. Nu am interpretat aşa cum trebuie partitura pe care o gândisem”, s-a plâns Lucescu, după meci.
„Il Luce” n-a uitat nici vechea lui obsesie, arbitrajul. „Înfrangerea este dureroasă, dar mai avem două meciuri de jucat în Champions League și avem un golaveraj mai bun ca Chelsea. Au fost, de asemenea, și greșeli de arbitraj. Am încredere în jucătorii mei care au evoluat foarte bine. Din nefericire, nu pot spune același lucru și despre portarul nostru. Noi am repetat la antrenamente astfel de faze, dar cred că portarul nostru a uitat de ele”, a mai spus tehnicianul român.
„Ei au avut câteva acțiuni individuale, atâta tot. Sunt puncte pierdute de n