Ca şi anul trecut, ca acum doi ani şi cam de cînd a început celebra criză mondială care e vinovată pentru orice (indolenţă, prostie, indiferenţă, nepricepere, rea intenţie etc.), Festivalul Naţional de Teatru a stat sub semnul incertitudinii financiare şi doar încăpăţînarea organizatorilor a făcut ca această ediţie să existe. Un „OK“ dat foarte tîrziu bugetului a dus la organizare sub presiune, renunţare la parte importantă din eveniment (secţiunea internaţională) şi, în general, mult stres şi agitaţie (s-a vehiculat chiar ideea de a anula ediţia din acest an). Bucătăria internă a festivalului nu ne-ar privi dacă ea n-ar afecta în mod direct evenimentul. Lipsa spectacolelor străine, atît de necesare pentru a combate autosuficienţa artistică autohtonă şi a deschide orizontul de aşteptare al spectatorului (sună prost, dar e adevărat; dacă nu are cu ce compara, spectatorul nu poate aprecia) provincializează FNT-ul.

DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlă Din păcate, nu lipsesc doar show-urile din străinătate sau anumite secţiuni (de exemplu, s-a dorit o secţiune de musical autohton, deşi spectacolele de acest gen sînt puţine). Selecţia spectacolelor se menţine în zona de siguranţă a certitudinilor: nume mari, teatre importante. Un teatru muzeificat. O paradă de titluri clasice şi nume cunoscute, necesară pentru a cunoaşte producţiile interne recente, dar insuficientă pentru conectarea la teatrul contemporan. Nici un risc. De exemplu, nimic din teatrul social, care e din ce în ce mai vizibil şi incisiv. Foarte puţin din zona independentă, ca şi cum ea n-ar fi „naţională“. O sfîntă disociere de subiecte controversate, de spiritul critic şi interogaţiile insistente ale tinerilor regizori şi dramaturgi. De două ori pe an, cu ocazia nominaliz