Programul Naţional de Screening pentru Cancerul de Col Uterin implementat de Ministerul Sănătăţii a debutat la Suceava, după ce startul acestei acţiuni a fost amânat de mai multe ori.
Anunţul a fost făcut ieri, de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care a arătat că dosarele depuse de cele două spitale eligibile pentru derularea screeningului, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava şi Spitalul Municipal Fălticeni, au fost validate.
Cele două unităţi sanitare au încheiat deja un contract de prestări servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, valabil până la finele anului în curs, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin acte adiţionale timp de cinci ani, cât durează programul.
Deocamdată, numai Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava a primit şi banii de care are nevoie pentru derularea în 2012 a acţiunii de prevenţie, respectiv 128 mii lei, Spitalul Municipal Fălticeni urmând să primească finanţarea necesară în perioada imediat următoare.
Chiar şi aşa, acţiunea de prevenţie poate începe, medicii de familie care au accesat programul fiind aşteptaţi la sediul DSP pentru a ridica formularele speciale, care reprezintă biletul de trimitere pentru persoana intrată în screening.
Pacientele care vor să-şi facă testul nu pot apela decât la doctorul la care sunt înscrise
Medicii de familie se vor ocupa de consiliere şi informare şi vor orienta femeile către ambulatoriile de ginecologie ale celor două spitale sau către cabinetul de planning familial din cadrul fostei Policlinici Areni, în vederea recoltării unui frotiu cervical Babeş Papanicolau.
Până în prezent, au intrat în contract cu Spitalul Judeţean de Urgenţă 45 de medici de familie, iar cu Spitalul Municipal Fălticeni au semnat trei medici de familie. Conducerea DSP Suceava speră ca numărul medicilor de familie care accesează programul să se e