Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lipsit de autocontrol? Fa gargara cu apa cu zahar!

Publicat in Ziare.com, joi 8 noiembrie 2012 ·

Daca simti ca pierzi controlul asupra ta, fa gargara cu apa cu zahar. Oamenii de stiinta americani au descoperit ca acest truc ajuta in astfel de situatii.

In cadrul studiului, mai multi voluntari studenti au fost testati in ceea ce priveste autocontrolul, folosindu-se niste metode clasice, printre care testul Stroop, care presupune ca subiectii sa observe culorile cu care sunt scrise pe un ecran niste cuvinte care desemneaza tot diferite culori, altele insa. Testul este menit sa inlature tendinta subiectilor de a citi cuvintele, determinandu-i sa fie atenti doar la culoarea cu care sunt afisate pe ecran.

Jumatate dintre subiecti si-au clatit gura cu limonada indulcita cu zahar, in timp ce ceilalti au facut gargara cu limonada din comert, ce continea indulcitori artificiali. Cei din prima categorie s-au descurcat mult mai bine la test decat ceilalti, avand mult mai mare rapiditate, conform ScienceDaily.

Pana acum se credea ca apa indulcita trebuie sa fie bauta pentru a avea efect, insa s-a dovedit ca simpla gargara stimuleaza senzorii pentru carbohidrati de pe limba. In replica, centrii motivationali din creier se activeaza, acolo fiind reprezentate telurile noastre, atentia si concentrarea fiind marite.

Din pacate, se pare ca strategia nu e suficienta pentru a te lasa de fumat sau pentru a slabi, de exemplu. Se poate dovedi, insa, utila, macar pe termen scurt, mai anuland din pornirea de a manca sau fuma, in aceste cazuri.

Practic, gargara cu apa indulcita cu zahar te ajuta sa te concentrezi pe ce e important in acel moment, ignorand alte dorinte. Se poate dovedi utila cand ai ceva de terminat la birou si stii ca trebuie sa finalizezi proiectul, dar pe de alta parte nu-ti doresti decat sa pleci acasa.

Daca simti ca pierzi controlul asupra ta, fa gargara cu apa cu zahar. Oamenii de stiinta

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Gandul acum 21 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum o ora
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Acoperiş căzut peste un copil de 10 ani într-o localitate din județul Timiș şi mai mulţi copaci prăbuşiţi peste maşini sau peste drumuri după o furtună puternică / Judeţul se află sub cod roşu de vijelie

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mulţi copaci au fost luaţi de vânt şi au căzut fie pe maşini, fie pe şosele, în urma unei furtuni de marţi după-amiază, din judeţul Timiş. În localitatea Ghilad, acoperişul unei case s-a prăbuşit

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°