Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMOARA TRACICĂ: Un cufăr cu obiecte de aur, descoperit pe teritoriul Bulgariei

Publicat in Mediafax, joi 8 noiembrie 2012 ·

Un cufăr cu obiecte din aur, care datează de la sfârşitul secolului al IV-lea î.e.n. sau începutul secolului al III-lea î.e.n., a fost descoperit în partea de nord-est a Bulgariei, a anunţat joi Diana Guergova, coordonatoarea acestei expediţii arheologice.

"Un cufăr din lemn, descoperit într-un strat superior al unui tumul din Omurtag din nord-estul Bulgariei, conţine oase arse şi ofrande valoroase din aur care au fost înfăşurate într-o ţesătură din fire de aur", a explicat Diana Guergova.

O diademă ornată cu capete de leu şi de animale imaginare, brăţări, un inel cu un basorelief al lui Eros, zeul grec al iubirii şi al puterii creatoare, şi diverse podoabe din fire de păr de cal fac parte din această comoară a geţilor, unul dintre triburile tracice care au trăit în sud-estul Europei din al doilea mileniu î.e.n. până în secolul al III-lea e.n.

"Comoara se află în cel mai înalt tumul, ce marchează apogeul culturii geţilor", care locuiau pe ambele maluri ale Dunării. Acel tumul face parte din aceeaşi necropolă în care se află mormintele de la Sveştari, care datează din secolul al III-lea î.e.n., descoperit în 1982, inclus în 1985 în patrimoniul mondial UNESCO.

Diana Guergova a descoperit deja în acelaşi tumul, între 1992 şi 1996, un mormânt cu coloane dorice şi scheletul unui cal înhumat în cadrul ceremoniilor funerare ale geţilor. Săpăturile ei arheologice au fost la un moment dat întrerupte din cauza lipsei de fonduri.

Arheologii bulgari sunt convinşi că un mormânt al unui rege trac va fi descoperit în acel tumul cu ocazia săpăturilor viitoare.

"Descoperirea noastră ilustrează splendoarea acestui sit al geţilor, un trib care, prin ideile sale despre nemurirea sufletului, a influenţat triburi vest-europene, precum celţii. Triburile celte au lăsat urme ale trecerii lor prin sud-estul Europei, mai ales obiecte din ceramică, a pre

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 2 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum o ora
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 4 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 3 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum o ora
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vremea

București
acum

18°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

18°/22°
lun.

17°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°