Foto: Timi Slicaru
Potrivit directorului ANM, Ion Sandu, condiţiile pentru instalarea iernii în România se vor crea după data de 23 noiembrie, în special în jumătatea de nord a ţării şi în zonele de munte. Pe de altă parte, meteorologii nu pot prevedea deocamdată când va fi prima ninsoare, acest anunţ putând fi făcut cu zece zile înainte de producerea fenomenului.
Directorul executiv ANM, Florinela Georgescu, a transmis că mesajul meteorologilor este că "trebuie să ne pregătim pentru o iarnă aşa cum este normal să fie în ţara noastră, cu toate fenomenele extreme - ninsori abundente, intensificări ale vântului, adică viscole, urmate de perioade de ger". "Nu va fi acea iarnă blândă care era aşteptată", a mai spus Georgescu.
Astfel, ea a precizat că va fi cel puţin un viscol în luna decembrie şi cel puţin două, atât în ianuarie, cât şi în februarie.
Totodată, nu ar fi exclus şi nici nefiresc ca în unele nopţi de iarnă, în zonele joase (în depresiuni şi la câmpie), temperaturile să ajungă în jurul valorii de -20 de grade, aşa cum anul trecut au fost -23 de grade.
Nivelul precipitaţiilor, care în decembrie, conform normelor climatologice, sunt mixte - ploaie şi ninsoare, iar din ianuarie, preponderent ninsoare, va fi unul apropiat de mediile multianuale în unele regiuni ale ţării şi excedentar în altele, potrivit estimărilor sezoniere realizate de către Centrul european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia, care au un grad de realizare de aproximativ 60 la sută.
Chiar dacă meteorologii estimează o anumită cantitate medie de precipitaţii pe lună, ei nu pot prevedea dacă aceasta va cădea pe tot parcursul lunii, într-o săptămână sau într-o zi, efectele fiind diferite în funcţie de aceste intervale, au mai explicat specialiştii ANM.
Conform estimărilor ECMWF, temepratura medie în luna noiembrie va fi de 4,2 grade, în