Gest de imagine inedit făcut de reprezentanţii PDL Bihor miercuri, înainte cu o zi de începerea oficială a campaniei electorale.
Vizită inopinată
Preşedintele interimar al partidului, Gavrilă Ghilea, alături de o parte dintre candidaţii la alegerile parlamentare, printre care Ionela Pop Bruchental, Ionel Bungău, Ionel Avrigeanu şi Adelina Coste, au tăbărât joi, însoţiţi de presă, peste prefectul Claudiu Pop, la Prefectură, pentru a-i înmâna ceea ce PDL-iştii numesc "cartea neagră a guvernării USL".
Descinderea a fost o surpriză pentru Pop, care la acel moment avea pe cineva în birou, dar când secretara l-a anunţat de prezenta ineditei delegaţii, a răspuns promt vizitei inopinate.
"Am venit să vă înmânăm cartea neagră a guvernării USL, a celor 6 luni de guvernare", şi-a început Ghilea discursul, explicând că documentul cuprinde promisiunile asumate, dar neonorate de USL-işti. "Vrem de asemenea să tragem un semnal de alarmă că situaţia care este acum în România este una foarte grea şi, evident, că în perioada care urmează se poate ajunge mult mai rău dacă nu se iau măsurile necesare şi potrivite", a spus Ghilea.
Dar fosta guvernare?
Prefectul nu s-a pierdut cu firea şi i-a răspuns pe un ton politicos şi ironic. "Eu sunt convins în schimb de faptul că în această - aşa cum îi spuneţi dumneavoastră - "carte neagră" se regăsesc şi creşterile de salarii promise şi realizate, dar şi creşterile de pensii promise şi realizate. Nu ştiu dacă se regăseşte aici - dar sunt convins că pentru populaţia acestei ţări ar fi bine să se regăsească în cele 6 luni de zile - şi stoparea furturilor comise de fosta guvernare", a replicat Pop.
Îndrăzneala lui i-a dat apă la moară lui Ghilea: "Domnule prefect, în ce priveşte aceste majorări de salarii, din păcate ele sunt însoţite de o inflaţie care depăşeşte de câteva ori aceste creşteri. Şi atunci probl