Specialiştii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Harghita susţin că înmulţirea excesivă a populaţiei de castori creează mari probleme pe cursurile de apă, existând riscul de producere a inundaţiilor atât din cauza barajelor construite de aceste animale, cât şi a breşelor create în digurile de apărare.
Inginerul şef Darvas Janos, din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Harghita, a declarat joi, pentru AGERPRES, că prima problemă cauzată de castori este generată de zecile de baraje transversale pe care le construiesc pe cursurile de apă din judeţ. Acestea duc la creşterea nivelului albei şi la revărsarea apei, care inundă terenuri agricole sau chiar părţi din localităţi.
Potrivit acestuia, trebuie găsită o soluţie pentru ţinerea sub control a populaţiei de castori, în condiţiile în care aceştia nu au duşmani, iar înmulţirea lor va crea probleme din ce în ce mai mari.
Specialistul SGA Harghita a explicat că aceste animale au ajuns pe cursurile de apă din Harghita în urma unui proiect european de populare, dar consideră că ar fi trebuit să se facă un studiu de impact şi să se ia în calcul şi problemele create de înmulţirea lor excesivă.
'Acestea animale se înmulţesc pentru că lupul, duşmanul lor natural, nu se află prezent în zonă. Când s-a făcut popularea în Braşov şi Covasna nu ştiu dacă s-a realizat şi un studiu de impact. (...) Eu înţeleg că trebuie protejaţi, dar trebuie menţinut un anumit număr rezonabil pentru că altfel se creează puncte nevralgice care pot duce la producerea de inundaţii. Eu pun mai presus de orice viaţa oamenilor', a spus ing. Darvas Janos. Acesta a mai adăugat că va înainta o nouă solicitare la Ministerul Mediului, pentru găsirea unei soluţii de rezolvare a problemei.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă pârâul Fişag, pe care se află mai multe baraje construite de castori şi care au d