Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compania Albalact, pe locul 3 în topul producătorilor de lactate din România. Raportează o cifră de afaceri de peste 247.000.000 lei

Publicat in Alba24, joi 8 noiembrie 2012 ·

În primele 9 luni ale acestui an, compania Albalact își menține afacerile în liniile bugetate, după ce și-a extins portofoliul de brânzeturi și a intrat într-o nouă categorie de piață, cu un brand nou. Compania Albalact este astăzi pe locul 3 în topul producătorilor de lactate din România, având o tradiţie de peste 40 de ani pe piața românească.

În perioada ianuarie – septembrie 2012, Albalact raportează o cifră de afaceri de 247.002.943 lei, aproape la nivelul cifrei înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut (246.184.629 lei). Profitul net raportat de companie după nouă luni este de 2.719.842 lei, ușor în scădere față de cel înregistrat în intervalul ianuarie – septembrie 2011 (3.515.840 lei).

“Piața se contractă în continuare, iar consumul nu are perspective de redresare prea curând. Scăderea puterii de cumpărare, scumpirea dramatică a materiei prime, seceta, fluctuațiile de curs valutar sunt probleme serioase în acest moment, care pun o presiune uriașă pe prețuri și pe profitabilitate. Oamenii cumpără mai ieftin, iar vânzările cresc în volum, dar scad în valoare. Faptul că ne menținem afacerile este un rezultat bun în condițiile economice actuale, ținând cont de faptul că anul acesta am avut extinderi importante de portofoliu și am lansat un brand nou, pe un nou segment. Nu suntem pesimiști, însă este evident că perioada care va urma va fi mai dificilă. Obiectivul nostru este să ne menținem profitabil în categoriile în care suntem lideri și să creștem în celelalte categorii”, a declarat Raul Ciurtin, președinte și director general Albalact.

Anul acesta, Albalact a adus pe piață o gama nouă de brânză proaspătă de vaci sub brand-ul Rarăul, cu opt produse diversificate și originale, atât la nivel de ingrediente și rețetă, cât şi la nivel de inovație în ambalaje. Odată cu noua gamă, compania a introdus și o rețetă proprie - brânza de vaci Mo

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 23 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°