Acum aproape un an, un om îşi pusese sănătatea şi viaţa chezaş unor idealuri ce aparţin de o lume morală. Părea, la un moment dat, victimă sigură a unei majorităţi parlamentare care îl asasina conştient şi deliberat. Se dădea astfel semnalul, din nou, că nu se vrea lustraţie. Că orice luptă cu sistemul trebuie pierdută. El nu a renunţat. Datorită în mare parte lui avem o Lege a lustraţiei. Cu riscul de a fi acuzată, acum, de parti-pris faţă de Teodor Mărieş, voi relua un editorial pe care l-am publicat la sfârşitul lui februarie. Pentru că acum l-am întâlnit în Timişoara. Aspirant la un loc în Parlament. Nu are experienţă politică. Nici experienţa funcţiilor politice. Are, în schimb, o doză de dârzenie şi de sacrificiu de sine rar întâlnite.
“A patra grevă a foamei, care se apropie de 100 de zile. Nu cere nimic pentru el personal : nici drepturi de revoluţionar, nici terenuri, nici vilă de protocol. Nu cere timpi de antenă, nu scrie memorii la ziare. De altfel, a fost şi continuă să fie ignorat de o covârşitoare parte a presei, pentru care o grevă a foamei făcută pentru un ideal civic nu are nicio valoare: nu face tiraj, nu face rating, deci, nu aduce bani. El, grevistul foamei, militant pentru acel ideal, ignoră, însă, ignorarea şi ignoranţa şi-şi continuă demersul, deşi este conştient că-l poate costa viaţa. Vrea lucruri simple, dezirabile într-o societate democratică, despre care se presupune că s-a dezrobit de comunism şi izbăvit de păcatele lui. Vrea recunoaşterea unor adevăruri ce se cuvin istoriei noastre recente şi, implicit, dreptatea care decurge din aceste adevăruri.
Sunt aproape o sută de zile de când Teodor Mărieş, fervent susţinător al Legii Lustraţiei şi al Legii imprescriptibilităţii crimelor comunismului, a decis să intre într-o nouă grevă a foamei, pentru sensibilizarea clasei polit
