În Beijing s-au luat măsuri extreme de securitate - cuţitele de bucătărie au dispărut de pe rafturile magazinelor, porumbeii călători sunt închişi în cuştile lor şi dispozitivele de deschidere a geamurilor scoase din taxiuri, în dreptul locurilor pasagerilor, pentru a-i împiedica să transmită pe furiş mesaje de dezaprobare.
Dacă toate acestea seamănă a paranoia, localnicii se pot consola cu gândul că se întâmplă doar la un deceniu odată. Astăzi, circa 2.300 de delegaţi din municipiile, regiunile autonome şi provinciile din toată China se adună în Beijing, unde începe Congresul al 18-lea al Partidului Comunist, la care se va face transferul de conducere, care are loc din zece în zece ani.
Se aşteaptă puţine surprize la vârf. Xi Jinping urmează să-l înlocuiască pe Hu Jintao în funcţia de secretar general al partidului care conduce China din 1949. Li Keqiang îi va succeda lui Wen Jiabao ca premier. La Congres se va face tranziţia de la actuala generaţie de tehnocraţi la o nouă generaţie, a cincea, de lideri. Mulţi sunt "prinţişori roşii", echivalentul comunist al aristocraţiei cu sânge albastru. Tatăl lui Xi Jinping, Xi Zhongxun, a fost un lider revoluţionar şi ex-vicepremier.
Dar chiar dacă partidul va prezenta o imagine unită la congres, ultimele câteva săptămâni au fost martorele unor lupte crâncene pentru putere între facţiunile conducătoare, în special între "prinţişori" şi cadre ale Ligii Tineretului Comunist (LTC), care este baza de putere a preşedintelui Hu.
A cincea generaţie de lideri va avea de rezolvat o mulţime de probleme spinoase. Ea moşteneşte cea mai modestă creştere economică din 1999, apreciată la 7,7% anul acesta. De asemenea, se va confrunta cu nemulţumirile crescânde faţă de exproprierile de terenuri şi corupţie. Tranziţia se face în contextul unor relaţii tensionate cu Japonia, din cauza disputelor teritoriale asupra i