Spectacolul de Crăciun este inedit prin prezentarea colindelor româneşti, în succesiunea originală în care au fost înregistrate pentru prima oară pe disc de vinyl, în urmă cu 45 de ani
Concertul de Crăciun pe care Corul Naţional de Cameră Madrigal îl va sustine la Ateneul Român, pe 9 decembrie, va fi urmat de un turneu naţional ce va trece prin 8 oraşe. În Braşov, Corul va cânta în data de 11 decembrie, la Sala Reduta.
„Reacţia publicului la anunţarea concertului de Crăciun din Bucureşti, a fost copleşitoare. Am primit o dovadă că acesta este adevăratul eveniment de Crăciun al românilor, că setea de cultură este nestinsă şi apetitul pentru evenimente de calitate este nealterat. Totodată, am fost asaltaţi cu solicitări din alte oraşe, în care un concert al Corulului este aşteptat cu emoţie şi am decis să oferim şi spectatorilor din afara Bucureştiului şansa de a lua parte la un spectacol extraordinar, în pragul sărbătorilor”, au declarat organizatorii.
Spectacolul de Crăciun este inedit prin prezentarea colindelor româneşti, în succesiunea originală în care au fost înregistrate pentru prima oară pe disc de vinyl, în urmă cu 45 de ani. Acestea vor fi interpretate de prestigiosul cor sub bagheta dirijorilor Voicu Popescu sau Anna Ungureanu.
Biletele pentru concert se vor vinde la Centrul Cultural Reduta, au mai precizat organizatorii. Spectacolul de Crăciun este inedit prin prezentarea colindelor româneşti, în succesiunea originală în care au fost înregistrate pentru prima oară pe disc de vinyl, în urmă cu 45 de ani
Concertul de Crăciun pe care Corul Naţional de Cameră Madrigal îl va sustine la Ateneul Român, pe 9 decembrie, va fi urmat de un turneu naţional ce va trece prin 8 oraşe. În Braşov, Corul va cânta în data de 11 decembrie, la Sala Reduta.
„Reacţia publicului la anunţarea concertului de Crăciun din Bucureşt