Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roger, un terra de memorie » Elveţianul e în stare să reproducă scoruri ale unor meciuri jucate în urmă cu 10-12 ani

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 8 noiembrie 2012 · ·

Cele mai clare în minte îi sînt disputele cruciale, momentele care i-au marcat cariera. "Asta pentru că tenisul e o parte atît de importantă din viaţa mea", spune Federer

O călătorie printre amintiri cu Roger Federer e ca şi cum ai accesa un motor de căutare cu reacţie ultrarapidă. Bonusul e că, pe lîngă datele statistice obişnuite, el livrează culoarea şi căldura senzaţiilor trăite atunci. Un hard inepuizabil de imagini, sentimente, sunete. Care a fost primul meci jucat la Turneul Campionilor? Îşi aminteşte oare? Da, cum să nu. A fost contra lui Juan Carlos Ferrero, în 2002, la Shanghai.

Zece ani cu amintiri intacte

"Ţin minte că eram extrem de incitat pentru că avusesem şanse de calificare şi în 2001, dar nu reuşisem. Acum îl întîlneam pe Juan Carlos, care avea vîrsta mea", spune Roger dintr-un foc. A fost de ajuns? Pentru el nu. Îmbracă acest moment cu alte informaţii utile. Pentru uituci. "Grupa era şi ea foarte interesantă, mai erau Agassi şi Jiri Novak. Da, un moment mare pentru mine. Voiam să-mi îmbunătăţesc clasamentul, ştiam că fiecare victorie în grupă mă ajută. Cred că am încheiat acel an pe locul 6". Corect, 6 a fost.

Dar disputa în sine? "Am făcut un meci grozav, am jucat solid de pe ambele părţi. Am fost un pic mai bun, am cîştigat şi apoi am continuat bine pînă în semifinale". Încă un mic salt în timp. Doar de un an. Un reporter îi aminteşte că a cîştigat Masters-ul 2003 neînvins şi fără să piardă un set. Din nou, Federer e prompt, calculatorul din mintea lui funcţionează brici. "De fapt, am pierdut un set. L-am învins pe Agassi în grupe cu 7-6 în decisiv". Verificarea ulterioară arată că aşa e, Roger are dreptate.

Cîteva meciuri uitate

Lumea vrea să afle mai mult despre capacitatea de stocare a celui care a stat peste 300 de săptămîni în fruntea ierarhiei mondiale. "Ai jucat peste 1000 de meciuri. A

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 37 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°