Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce ne aduc alegerile parlamentare: Leul ar putea deveni foarte volatil

Publicat in Daily Business, joi 8 noiembrie 2012 ·

Alegerile parlamentare se apropie, astfel ca leul ar putea deveni foarte volatil, cu influentele de rigoare asupra exportatorilor pe de o parte si asupra celor cu credite in euro, pe de alta parte, a aratat Victor Safta, director general Noble Securities.

Moneda nationala a revenit pe depreciere joi dupa 11 sedinte consecutive in care s-a intarit in fata euro.

Astfel, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat un curs de referinta de 4,5156 lei/euro, mai mare cu 0,67 bani fata de nivelul de miercuri.

De asemenea, leul a pierdut teren si in fata dolarului american si francului elvetian, cotatiile bancii centrale urcand pana la 3,5451 lei/dolar, respectiv 3,7455 lei/franc.

Inca de la finalul lunii august, cand cursul scazuse sub 4,5 lei/euro, specialistii din piata, chestionati de DailyBusiness.ro, au preconizat ca leul va reveni pe depreciere in aceasta toamna, mai ales in a doua parte a anotimpului, cand apar tensiunile din apropierea alegerilor parlamentare.

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 9 decembrie 2012.

Euro va avea variatii importante

„Castigarea alegerilor de catre Barack Obama, care s-a aflat la conducerea SUA in perioada de criza economica profunda, demonstreaza increderea pe care i-o acorda acestuia in continuare majoritatea publicului american si deci posibila sustinere pe care o vor avea masurile pe care le va propune presedintele reales”, a aratat Victor Safta, director general Noble Securities - sucursala Romania, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

„Cercurile financiare au fost impartite in ceea ce priveste realegerea presedintelui american: o parte si-au manifestat neincrederea privind sansele ca problemele Americii sa fie curand rezolvate, iar o alta parte a fost satisfacuta de rezultat, liniile

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Victor Ponta după pozele publicate de Elena Lasconi, în care apare alături de Nicușor Dan și Florian Coldea: „Idiotul util al sistemului”

Libertatea acum o ora
Fostul premier Victor Ponta a reacționat vehement la acuzațiile aduse de Elena Lasconi, președinta USR, privind o presupusă întâlnire secretă cu Nicușor Dan și Florian Coldea.

UPDATE - Trump îl numeşte pe Marco Rubio consilier pentru securitate naţională, iar pe Mike Waltz îl trimite ambasador la ONU / Rubio îşi păstrează şi funcţia de secretar de stat / Reacţia lui Mike Waltz şi a Departamentului de Stat

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că îl va numi pe secretarul de stat Marco Rubio în funcţia de consilier interimar pe probleme de securitate naţională, în locul lui Mike Waltz, pe care îl nominalizează pentru funcţia de ambasador la Organizaţ

LIVE Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Cum poți găsi cea mai apropiată secție de votare

HotNews acum 2 ore
Alegerile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2025 au început în diaspora, joi seară, la ora 22.00, ora ora României., când s-au deschis primele secții de votare – cele din Auckland, Noua Zeelandă. Românii cu drept de vot din străinătate a

Zelenski, despre acordul cu SUA privind mineralele: „Este cu adevărat echitabil”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodirmir Zelenski a salutat joi încheierea acordului cu Statele Unite privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, pe care l-a numit „cu adevărat echitabil și corect”, prezentându-l drept primul

Consilierul pentru securitate națională al lui Trump, Mike Waltz, pleacă de la Casa Albă: „Președintele și-a pierdut încrederea în el de ceva vreme”

HotNews acum 5 ore
Consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, Mike Waltz, urmează să părăsească administrația în zilele următoare, au declarat pentru CNN două surse apropiate situației. Ar fi prima schimbare majoră de personal de la revenir

Procedura de supraveghere audio-video în şcoli, în Monitorul Oficial. Ministrul Educației: Școlile devin mai sigure şi prin monitorizarea audio-video neintruzivă

HotNews acum 6 ore
Ministerul Educaţiei a anunțat joi că ordinul privind supravegherea audio-video în școli a fost publicat în Monitorul Oficial, actul stabilind un cadru clar pentru instalarea şi utilizarea camerelor audio-video în scopul prevenirii violenţei şi asig

Trump spune că țările care cumpără petrol din Iran vor fi supuse sancțiunilor

Gandul acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, anunță, joi seara, că țările care cumpără petrol din Iran vor fi supuse sancțiunilor, a relatat SkyNews. Donald Trump a cerut, pe Truth Social, ca toate achizițiile de petrol iranian să înceteze „ACUM” – și spune că v

Produs retras de URGENȚĂ din magazinele Lidl România. Ar fi contaminat cu Salmonella

Cancan acum 5 ore
Alertă alimentară în rețeaua de magazine Lidl România! Un lot de semințe de susan a fost retras de urgență de la rafturi, după ce s-a constatat o posibilă contaminare cu bacteria Salmonella, periculoasă pentru sănătatea consumatorilor. Produsul retr

AEP respinge acuzațiile AUR drept „informații false”. Precizări despre procedura de radiere a alegătorilor care au decedat

HotNews acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă a declarat, joi, că „un partid politic” a lansat în spațiul public informații „false” cu privire la acuratețea datelor și a informațiilor înscrise în Registrul electoral. Comunicatul AEP vine în contextul în care AU

Cutremur în România, de 1 Mai. Unde s-a produs seismul

Botosani News acum 5 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,2, la adâncimea de 118.3 km, s-a produs, joi, la ora 12:43:01 (ora locală a României) în zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (IN

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/22°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

12°
vin.

7°/20°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/29°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/17°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

9°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/24°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

11°
vin.

7°/25°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°