Uniunea Social-Liberală (USL) îşi va lansa oficial, joi, la Palatul Parlamentului, programul de guvernare propus pentru perioada 2012-2016.
USL vizează, conform programului de guvernare ce va fi prezentat, joi, alături de o agendă pe termen lung până în 2019, scăderea cotelor diferenţiate de impozitare pentru cei cu venituri mici, notează Agerpres.
Premierul Victor Ponta - copreşedinte al USL - a explicat, luni, că pentru perioada 2012-2016, cotele diferenţiate de impozitare pentru cei cu venituri foarte mici pot scădea până la 8 şi 12 la sută, precizând însă că acea cotă principală va rămâne 16 la sută. El a adăugat că, pe baza calculelor bugetare, acest aspect va fi prezentat în proiectul de buget.
Ponta a mai arătat că, în proiectul de buget pe 2013, impactul bugetar al TVA trebuie prezentat foarte clar şi negociat cu partenerii internaţionali ai ţării noastre.
Potrivit primului-ministru, studiile şi evaluările pe termen scurt relevă că TVA diferenţiată în procedura în care se emite factură de 24 la sută după care, pe baza acelei facturi, producătorul primeşte înapoi 15 la sută va scoate la fiscalizare piaţa neagră a produselor agricole, va încuraja producţia internaţională şi va sprijini foarte mult investiţiile în continuare în agricultură.
El a subliniat că programul de guvernare conţine aceleaşi idei care au fost lansate în perioada în care USL era în Opoziţie.
"Practic, sunt ideile pe care le-am lansat când eram în Opoziţie şi o parte din ele am început să le punem în aplicare în aceste şase luni, fie că vorbim de pensii, de salarii, de reducerea cheltuielilor nejustificate, de furăciunile din cazul băieţilor deştepţi, ale Casei Naţionale de Sănătate, toate celelalte zone de unde PDL-ul practic a ruinat ţara în această perioadă, dar acum avem un program pe patru ani şi o să avem şi sprijinul, majoritatea în Parlament pentru a