Asociaţia Română de Actuariat (ARA), organizaţia profesională a specialiştilor în actuariat, a fost acceptată ca membru cu drepturi depline a Groupe Consultatif Actuariel Europeen, care grupează asociaţiile actuariale din Uniunea Europeană. "ARA este pregatită să îşi intensifice relaţiile existente şi să stabilească noi relaţii, formale, cu diverse instituţii de asigurări şi pensii din România", a declarat Leandru-Florin Ginghină, preşedintele ARA. Potrivit legislaţiei care reglementează piaţa asigurărilor, un actuar are obligaţia de a determina valoarea rezervelor tehnice, de a controla activele admise să acopere aceste rezerve, de a calcula primele de asigurare, marja de solvabilitate de care dispune asigurătorul şi alte date asemănătoare. În registrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) sunt înscrişi în prezent peste 120 de actuari.