Cântăreaţa de fado Dulce Pontes este cap de afiş la Festivalul artelor spectacolului muzical „Viaţa e frumoasă!". Demnă urmaşă a celebrei Amalia Rodrigues, Dulce Pontes a cochetat cu mai toate stilurile muzicale, cântând pop, rock, jazz, muzică clasică şi tradiţională, îndrăgind folclorul din orice ţară ar proveni el.

A cântat alături de José Carreras, Cesária Évora şi Andrea Bocelli, însă una dintre cele mai fructuoase colaborări din cariera sa a fost cea cu marele compozitor italian Ennio Morricone. În 2003, albumul „Focus", rodul colaborării lor, s-a vândut în peste 800.000 de exemplare. Dulce Pontes va concerta la Bucureşti pe 11 noiembrie, la Sala Radio. Cu prilejul vizitei sale în România, artista portugheză a acordat un interviu „României libere".

Dacă ar fi să puneţi o etichetă pe muzica pe care o cântaţi, cum s-ar putea numi aceasta?

D.P.: E foarte greu să mă decid, pentru că eu cânt diverse stiluri de muzică. Am început cu muzica clasică, studiind de mică pianul. Tot din copilărie ştiu să cânt fado, cu care pot să spun că am crescut. Unchiul meu, Carlos Pontes, era un minunat cântăreţ de fado. Era un boem, cânta prin taverne, nu şi-a dorit niciodată să devină profesionist, pentru că ţinea mult la stilul lui de viaţă, liber şi neîngrădit. Când am crescut, am îndrăgit folclorul, nu doar cel portughez, ci şi cel din Brazilia, Spania, folclorul grecesc, italian. Le-am cântat pe toate. Iubesc şi muzica celtică. Până şi în Japonia când am fost am cântat un cântecel tradiţional nipon. Cred că, dacă aş fi nevoită să pun totuşi o etichetă, aş zice că eu cânt „muzica lumii", ca să fie o „umbrelă" cât mai cuprinzătoare.

Cum aţi defini fado-ul? Ce este acesta?

D.P.: Este o dezgolire a sufletului, un strigăt de sinceritate, o mărturie vie a sentimentelor. Eu când intru pe scenă şi încep să cânt fado simt că îmi cad, una câte