Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culmea hoţiei! Vezi aici cum te poţi îmbogăţi cu ajutorul gropilor săpate de Primărie pe Viaduct

Publicat in Vremea Noua, joi 8 noiembrie 2012 ·

Podul care leagă oraşul de Combinat este în pericol de prăbuşire, din cauza furturilor de cablu, care au afectat structura de rezistenţă a construcţiei

Hoţii de fier vechi din Galaţi au descoperit o nouă mină de aur în zona Combinatului. Astfel, în ultimele săptămâni, viaductul a fost atacat cu târnăcoape şi cu căruţe, iar cablurile care trec pe sub podul ce leagă mastodontul industriei gălăţene au fost distruse metodic.

Treabă inginerească

Conform locuitorilor din zonă, furturile au loc mai ales la lăsatul serii, profitând şi de faptul că iluminatul public nu mai funcţionează de ani buni. „Vin cu căruţele. Sapă acolo unde ştiu că ar trebui să fie guri de vizitare, ancorează un capăt al cablului de căruţă şi pleacă pur şi simplu cu ele. Nouă ne este şi frică să ieşim noaptea, din cauza acestor oameni”, ne-a explicat un locuitor din zonă, care a preferat să-şi păstreze anonimatul, de teama hoţilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Combinatului Siderurgic ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu, respectivele cabluri ar trebui să deservească iluminatul public de pe viaduct. Pe o distanţă de 1,2 kilometri au fost săpate deja 23 de găuri pentru a se extrage cablul din pod. La furt a dat o mână de ajutor consistentă şi Primăria Galaţi, care în această perioadă a realizat o serie de studii privind structura de rezistenţă a viaductului. Concret, firma angajată de municipalitate a săpat mai multe dintre găurile folosite acum de hoţii de cablu.

Conform specialiştilor, furturile de acest tip pot afecta structura de rezistenţă a unei astfel de construcţii. „În funcţie de modul în care a fost construit respectivul pod, pot apărea infiltraţii care să-i afecteze structura”, ne-a declarat inginerul constructor Costel Creţoiu.

Tun pentru micii găinari

Deşi se pune în mod clar în pericol siguranţa celor care circulă pe respectivul pod, hoţii

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 54 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale - Acces gratuit la Muzeul Naţional de Istorie a României

News.ro acum 27 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale. Sunt disponibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium şi Muzeul Jucăriilor. De asemenea,

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Un al doilea picior amputat furat de la Spitalul Cantacuzino, găsit de polițiști

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii Capitalei au făcut încă o descoperire, în cazul picioarelor amputate furate de la Institutul Cantacuzino din București. Potrivit surselor stiripesurse.ro, în zona deșeurilor a mai fost găsit, marți, 14 ianuarie 2025, unul dintre picioarel

George Simion a fost ales vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, al treilea grup ca mărime din Parlamentul European

HotNews acum 22 minute
Partidul AUR a anunțat marți că președintele său, George Simion, a fost votat, într-un congres care a avut loc la Bruxelles, să ocupe funcția de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), al treilea grup ca mărime

Cazul celor trei picioare amputate furate de la Spitalul Cantacuzino. Noi detalii din anchetă

HotNews acum 3 ore
Poliţiștii bucureșteni au deschis un dosar pentru furt calificat după ce un bărbat a intrat într-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde a sustras trei picioare care au fost amputate, potrivit News.ro. De asemenea, Direcţia de Sănăta

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°