În Catalonia şi Scoţia, cererile pentru obţinerea independenţei se intensifică - acesta nu este doar un indicator al condiţiilor din Spania şi Marea Britanie, ci din întreaga Uniune Europeană. Într-adevăr, slăbiciunea Uniunii Europene în a găsi soluţii pentru criza economică reflectă - şi adânceşte în acelaşi timp - erodarea raţiunii ei de a fi: integrarea politică. Oricare ar fi vechile conflicte, se pare că secesionismul este un simptom dureros al acestui proces degenerativ.

În aceste cazuri, ironia perversă este că cele mai abile partide care sprijină separatismul îşi îmbracă programele în haine europene, promiţând că noile state vor beneficia automat de cetăţenie europeană. Partidul Naţionalist din Scoţia (SNP) şi Convergencia i Unio (CiU) din Catalonia exploatează cosmopolitismul european cu scopul de a reînvia naţionalismul şi pentru a dezbina ţările din care aceste zone fac parte în prezent.

Nici o dispoziţie a Uniunii Europene nu tratează dezintegrarea unui stat membru, întrucât separatismul contrazice însuşi principiul de bază al unei „Uniuni mai strânse ca oricând". Tocmai de aceea, oficialii europeni sporesc apelurile către electoratul din zonele separatiste, cărora nu le-ar fi garantată cetăţenia europeană, în eventualitatea obţinerii independenţei. Alex Salmond, premierul Scoţiei şi liderul partidului SNP, a arătat că garantarea cetăţeniei europene este o chestiune de legislaţie; pentru că, de fapt, nu este aşa, el şi partidul său se confruntă acum cu cea mai mare criză de la momentul preluării puterii, în 2007.

Acest vid legislativ explică de ce, în cursa pentru alegerile din Catalonia de la 25 noiembrie, liderii CiU sunt atât de nerăbdători să transforme un referendum informal într-un plebicist pentru independenţă, care să arate dorinţa catalanilor de a beneficia de cetăţenie europeană (care nu este nici problema şi nici nu ţine de