Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii au ales cel mai bun produs de marketing al ţării: Obama. Romney era lipsit de empatie şi ţinea cu bogaţii

Publicat in Ziarul Financiar, joi 8 noiembrie 2012 ·

După o luptă electorală extrem de strânsă, preşedintele Barack Obama a câştigat detaşat în faţa republicanului Mitt Romney al doilea mandat la Preşedinţia Americii, cea mai mare putere economică şi militară a lumii. Experienţa anilor în care a scos, nu fără sacrificii, economia din cea mai severă recesiune din ultimii 80 de ani i-a adus lui Obama o victorie care sfidează istoria. El al fost reales în pofida celei mai mari rate a şomajului înregistrate sub orice preşedinte revenit în funcţie după Franklin Roosevelt şi este al doilea democrat câştigător al unui al doilea mandat de după preşedintele care a scos SUA din Marea Depresiune.

Votul popular i-a adus lui Obama un câştig minim în faţa lui Romney. Preşedintele a câştigat însă detaşat, atrăgând 303 voturi în Colegiul Electoral, faţă de cele 206 ale republicanului. Victoria i-a fost marcată de luptele câştigate în statele intens disputate, precum Colorado, Ohio şi Virginia, scrie Bloomberg.

Obama a triumfat printr-o campanie agresivă şi cu fundamente stabile, în care a promovat interesele clasei de mijloc şi l-a înfăţişat pe contracandidatul Romney ca pe un om de afaceri lipsit de empatie de ale cărui politici economice ar profita în primul rând cei bogaţi.

La nivel de societate, al doilea mandat al lui Obama se poate traduce prin respingerea agendei republicane, care prevede redu­cerea aparatului de guvernare şi a taxelor într-o perioadă de incertitudini economice şi prin popularitatea păstrată în pofida speranţelor neîmplinite în primii patru ani de preşedinţie.

"Economia noastră îşi revine, ia sfârşit un deceniu de război şi o campanie electorală lungă. M-aţi făcut un preşedinte mai bun, iar cu poveştile voastre şi cu eforturile voastre mă întorc la Casa Albă mai hotărât şi inspirat ca oricând", a spus Obama în discursul câştigătorului.

@N

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°