Corespondenţă de la Washington, D.C.
Când am fost întrebată dacă doresc să-mi servesc ţara în funcţia de ofiţer electoral, nu am ezitat nici o clipă. Mi s-au promis între 100 şi 150 de dolari pentru o zi de muncă, însă după ce am fost confruntată cu un teanc de documente ce trebuia completate şi trimise Fiscului, am renunţat bucuroasă la bani. Plus, nu atât datoria civică sau patriotismul m-au determinat, cât curiozitatea. Aveam să votez pentru prima dată la alegerile prezidenţiale americane, un moment unic de nedescris. Aşa am decis să învăţ totul despre vot, la prima mână şi din proprie experinţă.
Instruirea
Oficialii locali tratează voluntarii ca pe nişte sfinţi. Înainte de ziua alegerilor am fost chemaţi pentru instruire la un centru local. Timp de 3 ore am învăţat totul despre legile electorale, cum să ne purtăm cu persoanele cu handicap, cum să pregătim alegătorii care nu au mai votat, cum să operăm baza de date computerizată şi scannerele, ce documente sunt acceptate, cum să administrăm anumite probleme unice, procedura de deschidere/închidere a secţiei de vot. Şi câte şi mai câte. Am învăţat atât de multe, încât, în momentul în care am ieşit pe uşă, am uitat totul.
În seara de dinaintea alegerilor am fost chemaţi să amenajăm secţia de vot cu mobilier, computere, o maşina de vot electronic şi cele 20 de separeuri unde aveau să voteze oamenii. A doua zi ne-am prezentat cu toţii, 18 la număr, la ora 4:45 dimineaţă. De acasă şi până la secţia de vot am înjurat ca un birjar, nu doar pentru că dormisem doar două ore, dar hainele mi se păreau incomode şi iritante, nu avusesem timp să-mi beau cafeaua şi afară era un frig de simţeam cum îmi crapă coastele.
Tocmai când mă pregăteam să deschid uşa secţiei de vot cu piciorul şi să blestem ziua când m-am oferit voluntar, în stânga am observat un grup de vreo 10 oameni bătătorind
