Liniştea de dinaintea linişte nu e deloc liniştitoare. Cel puţin în viziunea lui Paul Vinicius, cea de la Tracus Arte. Căci ea are loc în vizuina incertă, unde este timp berechet de retrăit istoria personală cu gesturi abrupte şi grimase cinice, camuflând, bineînţeles, căci este vorba despre poezie, o sensibilitate rănită şi rănibilă, ca să fii în ton cu nazalizările de strană ale celor de la Taxi. Fără eschive prea fandosite, manualul de istorie este trântit pe banca lectorului: "toate întâmplările familiei mele/s-au consumat între verdele legionar/roşul pecereu/şi mai târziu/gaura din steag" (scurtă istorie a eschivei). Perorând pentru cunoscători, cum bine se vede, poetul are totuşi calitatea bărbătească de a spune lucrurilor pe nume, fără să stăruie pe în-sinea-lucrului-în-sine, aşa cum procedează atâţia confraţi surdo-muţi şi asurzitori. Energică şi rebelă, arta lui are simţul istoriei, ba chiar al realităţii, ceea ce o face ingurgitabilă. Mai mult, întâmplările surprinse în versurile libere, deşi redate sinecdotic şi metonimic, sunt încheiate constant cu o răsucire memorabilă, ironică ori parabolică. Cu alte cuvinte, poetului nu-i este ruşine să-şi etaleze inteligenţa, ba chiar să-şi admită limpede că le este superior la acest capitol multor confraţi.

Minipovestirile se încadrează perfect în corpul filiform al poemelor: "am surprins azi-noapte soarele/coborând din patul meu/în picioarele goale//avea trupul tău -/iar eu/nu că mai aveam inimă/(că inimă aveam)/numai că/în loc de sex/aveam doi papuci/cu ciucuri roşii" (o noapte ca un picasso falsificat). Până la urmă, toate poeziile din ciclul ninalbertinanina se constituie într-o viziune anapoda a sentimentelor. Pentru că poetul, care este un excepţional şi tandru DJ pe Facebook, în scris simte constant nevoia de a lua distanţă ironică faţă de efuziuni ori reproşuri marcă a mai sus-pomenitei inteligenţe: