Aflat în România din 2007, mijlocaşul portughez Hugo Moutinho, de la CS Turnu Severin, i-a luat apărarea conaţionalului său Cadu, acuzat că ar fi trântit meciul cu Galatasaray, pentru 320.000 de euro.
"Nu-l cred în stare pe Cadu de aşa ceva. Eu am văzut meciul la TV şi nu mi s-a părut ceva suspect. CFR putea să egaleze şi atunci nu mai zicea nimeni nimic. Aşa a fost să fie, dar în România se vorbeşte mult despre blat. În Portugalia nici nu există acest cuvânt. Eu l-am auzit prima dată când am venit în Severin, acum 5 ani. Am urmărit şi eu ce s-a prezentat la televizor azi, dar nu cred că în Portugalia există o mafie a pariurilor. Cadu de când a ajuns la Cluj a devenit un lider şi va rămâne aşa. E păcat că i se strică imaginea. Îi transmit să stea liniştit şi să-şi vadă în continuare de jocul lui, fiindcă e un fotbalist foarte bun", a spus Hugo, vărul consacratului Joao Moutinho, de la FC Porto.